Video Zeci de mii de pacienţi vindecaţi de coronavirus, în depresie din cauza lipsei mirosului
E dificil să trăiești fără să vezi sau fără să auzi. Dar cum e viața fără gust sau miros? Debusolantă, spun zecile de mii de pacienți care au rămas după COVID incapabili să mai simtă aromele ca înainte. N-au poftă de mâncare, nu pot percepe pericole precum fumul sau mirosul de gaz şi chiar intră în depresie. Grav e că nimeni nu le poate spune când sau dacă își vor reveni.
- Specialiştii atrag atenţia că lipsa mirosului este o problemă extrem de serioasă.
Alexandra: Cred că cel mai mult îmi este dor de mirosul casei mele efectiv şi poate mirosul oamenilor dragi... Cred că acestea îmi lipsesc cel mai tare.
E straniu să pierzi ceva ce nu credeai că poți pierde. E ca și cum îți sunt luate înapoi amintirile, reperele, o parte din identitate.
Alexandra: Am fost diagnosticată cu COVID undeva în luna august. Cum a fost senzaţia asta, când am rămas fără miros? Cumva şocant. Ştiam că este un simptom al bolii, dar în momentul în care am realizat că nu simt absolut nimic, chiar a fost şocant.
Un șoc pe care l-au trăit milioane de oameni de pe toată planeta, când coronavirusul le-a răpit gustul sau mirosul. Unora, pe termen lung, fără ca nimeni să le poată spune când ori dacă își vor reveni. Au trecut deja șapte luni de când Alexandra învață să perceapă lumea fără unul dintre cele cinci simțuri de bază.
Cel mai greu îi este să accepte că a pierdut mirosuri de care o leagă amintiri.
Eduard Moţoescu, medic psihiatru Spitalul Obregia: Mirosul este un simţ care de multe ori ne evocă anumite amintiri. O ciuntire a acestor simţiri bineînţeles că ne afectează şi partea psihologică şi afectivă.
Eduard Moțoescu e medic psihiatru la Spitalul Obregia. Spune că lipsa mirosului le poate provoca paceienţilor depresie și anxietate. Îi înțelege nu doar ca medic.
Lipsa mirosului se numeşte anosmie
Eduard Moţoescu, medic psihiatru Spitalul Obregia: Şi eu am trecut prin această afecţiune şi mi-au fost afectate gustul şi mirosul, au dispărut absolut total. Încă sunt în aşteptarea lor... mi-au revenit dar nu într-o măsură satisfăcătoare.
A simțit pe propria lui piele ce gol lasă dispariția mirosului, când, după două săptămâni de izolare, și-a strâns copiii în brațe fără să le simtă mirosul atât de familiar.
Eduard Moţoescu, medic psihiatru Spitalul Obregia: A fost un moment bineînţeles de bucurie că iată putem să stăm iar împreună fără nicio grijă, dar lipsea ceva din întreaga senzaţie.
E un fenomen tot mai mare și tot mai îngrijorător. Circa 50% dintre pacienți își pierd gustul și mirosul odată ce fac Covid. Virusul atacă celulele de susținere din jurul neuronilor care, de cele mai multe ori, se refac, dar uneori, din cauze necunoscute încă, mirosul nu mai revine.
Pe grupurile de Facebook sunt mii de comentarii ale celor care nu mai recunosc arome. În cabinetele medicilor, oamenii caută tratamente – dar nu există leac ce garantează recuperarea simțurilor. Așa că pe TikTok, Youtube sau Instagram apar sfaturi tot mai controversate.
Bogdan Popescu, medic ORL: Pacienţii încearcă prin orice mijloc să-şi recapete mirosul. Faptul că apelează la mirosuri puternice, intense, nu ajută la recăpătarea mirosului.
Adesea, apar mirosuri-fantomă. E derutant când ciocolata, de exemplu, pare să aibă miros de benzină. Sau fumul, aromă de vanilie. E o realitate pe care unii o înfruntă de o viață.
Lipsa mirosului se numește anosmie și nu doar coronavirusul o provoacă. Pandemia doar a pus reflectoarele pe o problemă puţin studiată şi pentru care lumea medicală caută acum leac.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰