Ziua Copilului, la ţară. Copiii de la sate s-au bucurat de sărbătoare abia după treburile gospodăreşti

Lăsăm acum forfota oraşelor în urmă şi ne îndreptăm spre un sat din Botoşani. A fost şi acolo 1 Iunie, dar copiii de la ţară s-au bucurat de sărbătoare doar după ce au ajutat la treburile din gospodărie. Colegii mei au fost oaspeţii unei familii dintr-un sat de lângă Dorohoi. Acolo, copilăria pe uliţe începe cu responsabilităţi de oameni mari. După ce şi-au ajutat părinţii, cei patru fraţi s-au bucurat că au primit în dar un drum până un loc de joacă din oraş.

În comuna Hilişeu-Horia din Botoşani, dimineaţa nu începe cu alarma telefonului. Cocoşul din ogradă i-a trezit azi pe cei patru fraţi ai familiei Vatamanu. N-au fost la şcoală, dar au avut treabă în gospodărie. La şapte ani, Maria are grijă de iepuri. În mâinile mici frământă furajele uscate, cum a învăţat-o mama. 

MARIA:

Vezi și

Am măturat prin casă, am dat mâncare la iepuraşi şi am făcut curăţenie. 

Tot sub supravegherea mamei, fratele de 10 ani al Mariei împinge o roabă, cu îndemânarea unui adult. 

Copiii se grăbesc. Ştiu că azi nu e o zi ca toate celelalte. Lângă casa din câmp, fraţii mai mari, Dănuţ şi Roxana, adună lucernă pentru animale. 

ROXANA:

Am ajutat-o pe mamă să ducă vitele la câmp. Apoi am maturat terasa, am dat mancare la iepurasi. 

Bucuria muncii bine făcute vine după-amiaza împreună cu răsplata pe care cei mici o primesc de la părinţi. De 1 Iunie, cei patru fraţi nu aşteaptă telefoane, tablete sau haine scumpe. Fericirea lor e un drum până în cel mai apropiat oraş, la un parc din Dorohoi.

DANIEL, tatăl copiilor:

Să se bucure si ei de aceasta zi, sa se joace, astazi mai putina munca decat inainte, fac si ei cat fac acum si pe urma la inghetata, la parc, sa se joace, e ziua lor azi. 

Comuna lor numără puţin peste 3000 de suflete. Familiile trăiesc din agricultură şi din creşterea vitelor. Iar copiii învaţă de mici că e nevoie şi de ajutorul lor. Iar pauzele sunt pentru joc şi învăţătură. 

DANIEL, tatăl copiilor:

Să înveţe carte, să aibă un viitor mai bun, să nu stea ca mine la ţară să muncească. Nu se merită. 

Pentru că, din păcate, în satele româneşti nu s-a născut doar veşnicia. Viaţa e tot mai grea, casele tot mai goale. Speranţă e în zâmbetele copiilor. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰