Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A murit Dinu Gheorghe. Fostul președinte de la Rapid şi Dinamo avea 68 de ani

Doliu în fotbalul românesc. Dinu Gheorghe, fostul președinte al cluburilor Rapid şi Dinamo, a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani. Anunţul a fost făcut de cele două grupări.

de Redactia Observator

la 29.01.2025 , 11:55

Dinu Gheorghe A murit Dinu Gheorghe. Fostul președinte de la Rapid avea 68 de ani - Agerpres

"Clubul FC Rapid regretă dispariţia lui Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului nostru! Sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi! Dumnezeu să-l odihnească!", a notat FC Rapid pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

"Clubul Dinamo transmite sincere condoleanţe familiei lui Dinu Gheorghe şi apropiaţilor în urma veştii tragice primite astăzi. Dinu Gheorghe a fost preşedintele echipei în perioada aprilie-august 2015", a scris şi FC Dinamo.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mesaje de condoleanţe după moartea lui Dinu Gheorghe

FRF şi LPF au transmis, de asemenea, mesaje de condoleanţe după decesul lui Dinu Gheorghe.

"Federația Română de Fotbal regretă dispariția, la vârsta de 68 de ani, a fostului conducător de club Dinu Gheorghe. Acesta a fost, de-a lungul anilor, în funcții de conducere la cluburi precum Rapid București, Dinamo București, FC Brașov, Astra Giurgiu sau Dunărea Călărași. În perioadele petrecute la Rapid, club unde a lucrat, cumulat, peste 10 ani, clubul din Giulești și-a trecut în palmares două titluri de campioană, trei Cupe ale României și trei Supercupe ale României. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!", este mesajul transmis de FRF.

"Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului Rapid, a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani. În cariera sa, Dinu Gheorghe a mai fost conducător la FC Braşov, Astra Ploieşti, ASA Târgu Mureş şi Dunărea Călăraşi. Liga Profesionistă de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!", a notat LPF pe site-ul oficial.

Patru mandate la Rapid

Dinu Gheorghe a fost preşedintele Rapid şi Dinamo, dar a condus şi grupările ASA Târgu Mureş, Astra Ploieşti şi FC Braşov. Ultima oară a ocupat funcția de manager general la Dunărea Călărași.

Cluburi conduse de Dinu Gheorghe:

  • Rapid: 1 iulie 1997 - 30 noiembrie 2006
  • FC Brașov: 1 decembrie 2006 - 10 iunie 2010
  • Rapid: 1 iulie 2010 - 1 noiembrie 2011
  • Astra Ploiești: 29 martie 2012 - 3 noiembrie 2014
  • Rapid: 5 ianuarie 2015 - 22 ianuarie 2015
  • Dinamo: 29 aprilie 2015 - 20 august 2015
  • Rapid: 11 aprilie 2016 - 30 iunie 2016
  • ASA Târgu Mureș: 15 iunie 2017 - 7 septembrie 2017
  • Dunărea Călărași: 1 martie 2019 - 20 mai 2019.

Sub comanda lui Dinu Gheorghe, Rapid și-a adjudecat un titlu de campioană în România, cel din sezonul 1989-1999. De asemenea, cu el la conducere, giuleștenii au ajuns în sferturile Cupei UEFA, actuala Europa League, în anul 2006.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Susțineți introducerea unei taxe auto de mediu din 2026?
Observator » Sport » A murit Dinu Gheorghe. Fostul președinte de la Rapid şi Dinamo avea 68 de ani