Elevii pasionați de kaiac, pregătiți să se reîntoarcă la antrenamente
Antrenamente în cameră sau în curte! Aceasta este soluţia găsită de pasionaţii sporturilor pe apă. La Deva, juniorii de la clubul de caiac tânjesc după ziua în care se vor întoarce pe râul Mureş. Antrenorul lor pregăteşte deja baza, în speranţa că autorităţile vor accepta reîntoarcerea sportivilor la activităţile pe care aceştia iubesc să le practice.
- Elevii, frustrați că nu se pot antrena
- Peste 100 de medalii, câștigate doar anul trecut
Mara Muntean are 17 ani şi este o elevă de nota 10 la învăţătura, dar şi la sport. Cu rezultate bune la caiac, dar şi multiplă olimpică naţională la materii precum biologie, fizică sau chimie, acum îi este foarte greu fără mişcarea fizică şi parcă nimic nu îi mai iese.
MARA MUNTEAN, olimpică internaţională - Sportul, pentru mine, este motorul din spatele acestor performanţe şi în aceste luni am constatat că îmi este foarte greu să învăţ, mi-e foarte greu să mă concentrez.
Elevilor Liceului Sportiv ''Cetate'' din Deva cel mai greu le este cu psihicul. Antrenorul copiiilor crede că se pot lua măsuri astfel încât aceştia să fie în siguranţă pentru atunci când vor reveni pe apă.
ALEXADRU MUREŞAN, antrenor la Liceul Sportiv ,,Cetate" Deva - Mă lupt foarte mult cu psihicul lor, sunt frustraţi efectiv, că nu pot să iasă să facă antrenament şi caiacul chiar este un sport care se poate practica în aer liber, distanţă mai mult decât necesară, pentru că distanţa între ei la antrenamente e în jur de 3, 4, 5 metri.
De aproape două luni, juniorii nu au mai mers la şcoală, la sala de fortă şi în niciun caz la baza de cantonament de lângă Deva. Totuşi, au încercat împreună cu antrenorul lor să improvizeze lecţii care să-i ajute şi să ţină legătura zilnic în online.
Elevii au adus doar în decursul anului trecut aproape 100 de medalii din care cele mai importante la competiţiile de anvergură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰