Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Benzema părăsește Real Madrid după 14 ani. Oferta care l-a convins să meargă în Arabia Saudită

Câștigătorul Balonului de Aur, Karim Benzema, va părăsi Real Madrid ca jucător liber de contract în finalul sezonului, după 14 ani plini de trofee, a anunțat duminică clubul din LaLiga, atacantul urmând să se transfere la formația saudită Al Ittihad din Arabia Saudită, transmite Mediafax.

de Redactia Observator

la 04.06.2023 , 15:45

fotbalistul Karim Benzema Benzema părăsește Real Madrid după 14 ani. Oferta care l-a convins să meargă în Arabia Saudită - Profimedia Images

Postul de televiziune de stat Al Ekhbariya din Arabia Saudită a relatat că Al Ittihad a ajuns la un acord cu Benzema pentru un contract pe doi ani.

Francezul în vârstă de 35 de ani părea că va rămâne la clubul spaniol pentru încă un an, după un sezon 2022-23 în care s-a luptat cu accidentările și a ratat campania Franței la Cupa Mondială din Qatar din cauza unei alte accidentări.

Cu toate acestea, o ofertă estimată de presă la peste 100 de milioane de euro (107,05 milioane de dolari) din partea Arabiei Saudite l-ar fi făcut să-și reconsidere viitorul.

Articolul continuă după reclamă

Francezul a decis să anuleze clauza de prelungire cu un an pe care o avea în contract, Realul afirmând că "și-a câștigat dreptul de a-și decide viitorul". "Real Madrid și căpitanul nostru Karim Benzema au căzut de acord să pună capăt perioadei sale strălucitoare și de neuitat ca jucător la clubul nostru. Cariera lui Karim Benzema la Real Madrid a fost un exemplu strălucit de conduită și profesionalism, iar el a reprezentat valorile clubului nostru", a precizat clubul într-un comunicat.

Pe acelaşi subiect

Benzema, pe urmele lui Cristiano Ronaldo

Benzema l-ar putea urma pe fostul său coechipier de la Real, Cristiano Ronaldo, în țara din Golf, după ce atacantul portughez a semnat în decembrie un contract pe 2 ani și jumătate, estimat la peste 200 de milioane de euro, cu Al Nassr.

Ajuns la Real în 2009 de la Olympique Lyonnais, Benzema a devenit vârful de lance al atacului clubului și principala amenințare după ce Ronaldo a plecat la Juventus în 2018.

Benzema a marcat peste 350 de goluri pentru Real și se află pe locul al doilea pe lista marcatorilor din toate timpurile ai clubului, după Ronaldo.

El a avut cel mai bun sezon al său în campania 2021-22, când a marcat de 44 de ori în toate competițiile pentru a conduce echipa la un al 14-lea titlu european, un record, precum și la titlu în LaLiga.

În Liga Campionilor, Real a reușit reveniri remarcabile de pe poziții pierdute în optimi, sferturi de finală și semifinale împotriva lui Paris St Germain, Chelsea și, respectiv, Manchester City - cu Benzema marcând în fiecare dintre manșele secunde.

Benzema, primul francez care a câștigat Balonul de Aur după Zinedine Zidane, în 1998

Rolul său esențial i-a adus Balonul de Aur, devenind primul jucător francez care câștigă trofeul de la Zinedine Zidane în 1998 și al cincilea francez în total.

El își încheie cariera în capitala Spaniei cu un record de 25 de trofee cu clubul, inclusiv cinci Cupe Europene, patru titluri LaLiga și trei Copa del Rey.

Ieșirea lui Benzema vine la o zi după ce Real a anunțat că și Eden Hazard părăsește clubul după ce a acceptat să-și rezilieze contractul cu un an mai devreme.

Real a confirmat, de asemenea, plecările mijlocașului ofensiv Marco Asensio și a atacantului Mariano Diaz, lăsând lipsuri în atac, pe care președintele clubului, Florentino Perez, va trebui să le compenseze în finalul sezonului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sport » Benzema părăsește Real Madrid după 14 ani. Oferta care l-a convins să meargă în Arabia Saudită