Observator » Sport » Bernardo Silva, anunţat oficial drept noul jucător al lui Real Madrid

Bernardo Silva, anunţat oficial drept noul jucător al lui Real Madrid

Bernardo Silva este noul jucător al lui Real Madrid Bernardo Silva este noul jucător al lui Real Madrid - realmadrid.com
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.06.2026, 16:36 | Modificat la 17.06.2026, 16:34

După două sezoane în care nu a reuşit să se lipească de trofee, Real Madrid este pusă pe fapte mari şi a început să dea lovitură după lovitură pe piaţa transferurilor, în speranţa că sezonul 2026-2027 va fi unul de bun augur pentru "galactici".

Florentino Perez, boss-ul de pe Bernabeu, a câştigat un nou mandat de preşedinte al clubului, iar apoi l-a instalat în funcţia de antrenor principal pe legendarul Jose Mourinho.

Ulterior, Perez a început să-i facă toate poftele lui Mourinho. Şeful lui Real Madrid a pus ochii pe nu mai puţin de patru fundaşi, Marc Cucurella, Denzel Dumfries, Ibrahima Konate şi Alessandro Bastoni, primul fiind înregimentat, deja, oficial. Însă marţi, Real Madrid a oficializat şi transferul unui jucător pentru planul ofensiv.

Concret, Real Madrid l-a adus, liber de contract, pe mijlocaşul olandez Bernardo Silva, ultima dată la Manchester City. Conform oficialilor de la Real Madrid, Bernardo Silva, 32 de ani, a semnat un contract valabil doi ani cu "galacticii" şi a fost cerut în mod expres de Jose Mourinho, astfel că fotbalistul a refuzat oferta rivalilor de la FC Barcelona.

Articolul continuă după reclamă

Bernardo Silva schimbă echipa după nouă sezoane petrecute la Manchester City, perioadă în care a jucat 460 de meciuri pentru "cetăţeni" şi a marcat 76 de goluri.