Video Campionul dintre ruine. Discurs manifest al lui David Popovici după a doua medalie la JO: "Mă antrenez acolo unde alţii se sufocă în 3 minute"
David Popovici a câştigat, aseară, bronzul la Paris, în proba de 100 de metri liber şi aurul pentru un discurs care ar trebui sa dea fiori conducatorilor acestei tari. Mândru de medalia care cântăreşte o jumătate de kilogram, românul-fenomen a scos în evidenţă contrastul indecent între glorie şi condiţiile de antrenament. Când este frig afară noi ne antrenăm într-un balon în care mulţi oameni se sufocă în trei minute, a fost declaraţia lui tulburătoare. Statul şi-a propus să construiască 670 de bazine în toată ţara. În ritmul actual, are nevoie de 20 de ani să le termine.
"I-am întrecut pe britanici, pe americani. Pe toate aceste naţii care au condiţii infinit mai bune decât ale noastre. Când e frig afară noi ne antrenăm intr-un balon. Eu mă antrenez la Lia Manoliu. De-asta sunt așa bronzat, cu urmele de la ochelari, pentru că înot acolo în aer liber", a declarat David Popovici. A doua medalie olimpică pentru David Popovici. Şi pentru România. "Sunt foarte mulţumit de mine. Şi mă bucur că acum am două bucăţi de metal. Sunt nişte bucăţi de metal dar am muncit foarte mult pentru ele", a declarat David Popovici. "Este mai emoţionant decât aş fi fost eu în concurs pentru că realizez că este cineva care, tot aşa, a muncit ani şi ani. Şi uite că visul lui s-a împlinit", a declarat Nadia Comăneci.
David Popovici, declaraţii tulburătoare
David Popovici ne-a arătat, încă o dată, cum se obţine o medalie olimpică. Şi ne-a îndemnat să deschidem bine ochii. Să vedem în ce condiţii se face performanţă în România. În orice sport. "Suntem putini cei care excelăm cu adevărat in Romania la sporturi. Eu mă antrenez la Lia Manoliu, în acelaşi bazin în care am învăţat să înot la 4 ani. De-asta sunt așa bronzat, cu urmele de la ochelari, pentru că înot acolo în aer liber. Iar în timpul iernii, cand e frig afară, pentru că bazinul din interior de foarte mult timp se promite că se va face ceva dar nu se incepe niciodată nimic, când e frig afară noi ne antrenăm intr-un balon unde dacă o persoană care nu e obişnuită, intră şi stă 3 minute simte că se sufocă. E, în condiţiile alea ne antrenăm noi", a declarat David Popovici.
Într-un spaţiu improvizat, impropriu, indecent pentru un campion de talia lui. Baza sportivă Lia Manoliu a fost construită în anii 60. De atunci nu s-au făcut decât mici reparaţii, cârpeli care să acopere degradarea în care a ajuns acest loc. Acum 8 ani, Compania Nationala de Investitii a lansat procedura pentru a incepe reparatiile la bazinul de iarna care este şi acum inchis. Nici nu se poate intra in el pentru ca este prea periculos din cauza problemelor la structura de rezistenta. Asa ca sportivii se antreneaza şi iarna tot aici, în bazinul de vară, care pe perioada sezonului rece, este acoperit cu un balon. "Problemele sunt legate de umiditate, de vaporii de clor, de confortul lor termic, în primul rând. Eforturile pe care le fac aceşti sportivi sunt foarte mari si atunci ei trebuie să se lupte atât cu antrenamentul cât uneori şi cu condiţiile", a declarat Matei Giurcăneanu, secretarul general al Federaţiei Române de Nataţie. "Nu sunt nişte condiţii foarte bune dar ne-am obişnuit că nu avem ce face şi spun eu că important e că le avem şi pe acestea. Nu pledez că trebuie să inotăm in conditii precare dar ce să facem acum?", a declarat Aida Duţulescu, profesor de înot Colegiul Naţional Emil Racoviţă.
- Românii fac minuni la Paris. Trei medalii în mai puţin de 24 de ore: "Am fost într-o continuă durere. O...
- David Popovici se întoarce acasă vineri. Dublul medaliat olimpic, aşteptat la Salonul Oficial de pe Otopeni
- Câţi bani primeşte David Popovici pentru medaliile de aur şi bronz câştigate la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Ar fi nevoie de 80 de milioane de lei pentru reabilitarea bazinului interior si exterior. Compania Naţioanlă de Investiţii a scos proiectul de două ori la licitatie, dar nu s-a prezentat nimeni. La fel este în toată ţara. Aşa arată bazinul olimpic de înot din Iaşi. Celebrul bazin olimpic. "A devenit celebru tocmai prin faptul că a stagnat aproape 3 decenii", a declarat Mihai Chirica, primar Iaşi. Început în 1990 de către Universitatea Tehnică, proiectul se oprește brusc după 5 ani și peste 5 milioane de lei investite. Terenul pe care se construia a fost retrocedat. Urmează un șir lung de procese care se termină abia după 23 de ani. Între timp, copiii fac naveta la Roman, trei ore, dus-întors, ca să se antreneze într-un bazin cât de cât civilizat. Alţii înoată într-un centru spa, într-un bazin de 25 de metri.
"Ca sportiv ar însemna o nouă viaţă să avem bazin olimpic la Iaşi", a declarat Rareş Sorocianu, campion naţional. De construit, nu suntem în stare să construim. Dar nici măcar să păstrăm ce aveam din comunism, n-am fost în stare. O piscină construită in 1982, prima de la noi din ţară omologată de Federaţia Internaţională de nataţie. O bijuterie - era supranumită Naveta Spatiala. Toti înotătorii de performanta de la acea vreme se antrenau aici. "Bazinul a funcţionat până în anul 1994 când datorită defectării ultimei instalaţii de încălzire a fost trecut în conservare", a declarat Marian Manolescu, organizator evenimente sportive.
Şi în conservare a rămas. Statul român, prin compania naţională de investitii si-a asumat un program national de construire a 670 de bazine de inot. Dintre acestea au fost finalizate doar 45 în ultimii 13 ani. "Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie sa investim mai mult in sport şi asta e un mesaj pentru toti politicienii care vorbesc despre asta dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva", a declarat David Popovici.
Vezi jocurile olimpice de la Paris în AntenaPLAY pe canalele TVR* . Cu AntenaPLAY ai acces la canalele must carry, posturile Antena, dar și canale exclusive. Peste 70 de canale sunt disponibile acum. (*program retransmis în temeiul Legii audiovizualului)
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰