Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CFR Cluj, învinsă acasă de Sivasspor (0-1), în Europa Conference League

CFR Cluj a fost învinsă de formaţia turcă Sivasspor, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa G a Europa Conference League la fotbal, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.09.2022 , 22:41

CFR Cluj, învinsă acasă de Sivasspor (0-1), în Europa Conference League - Hepta

Modesta echipă turcă, fără victorie înaintea acestui meci (cinci egaluri, cinci eşecuri) în toate competiţiile, s-a impus prin golul marcat de ivorianul Max-Alain Gradel (28 - penalty). CFR a evitat eşecul în prima etapă în Kosovo (1-1 cu FC Ballkani, golul egalării fiind marcat în min. 90+1), dar de data aceasta nu a mai reuşit să facă acest lucru în faţa unei formaţii care a avut doar cinci rezerve la Cluj-Napoca (doi portari).

CFR a dominat jocul

Clujenii pot acuza şi arbitrajul slab, care i-a privat de două posibile penalty-uri, la un henţ nesancţionat în careu al lui Ugur Ciftci (6) şi la un alt henţ al lui Charisis (25), grecul respingând (posibil din poartă) cu mâna mingea trimisă de Karlo Muhar.

Articolul continuă după reclamă

Campioana României a dominat jocul, însă jocul său a părut dezorganizat, iar jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu au comis foarte multe erori. Muhar (9) a trimis pe lângă poartă din poziţie centrală, de la 17 metri. Debutantul Janga (15) a reluat peste poartă centrarea lui Yeboah.

Cea mai mare ocazie a CFR-ului s-a consumat în min. 25, la un corner executat de Deac, când Yeboah a reluat în bară, iar apoi Muhar a trimis cu capul, însă Charisis a respins. Deac l-a faultat în propriul careu pe atacantul polonez Angielski, aflat cu spatele la poartă, iar ivorianul Gradel a deschis scorul din penalty (28).

CFR a suferit în continuare şi nu a reuşit să îşi creeze ocazii, o oportunitate notabilă având câştigătoarea Cupei Turciei, prin Saba (43), cu un şut din marginea careului, prins de Scuffet. La reluare, tot oaspeţii au fost mai periculoşi, dar Angielski (51) a fost blocat salvator de Yuri la 5 metri.

În careul celălalt, Yuri (53) a trimis mingea cu capul spre poartă, fără emoţii pentru Ali Vural. Manea a fost aproape de egalare (63), dar şutul său cu boltă, de la 20 de metri, a fost respins de Vural. Janga a reluat pe lângă ţintă centrarea lui Păun (66). Malele a trimis pe lângă poartă şi el (79), din cădere.

Polonezul Angielski a avut de două ori şansa de a închide conturile, însă a ratat de fiecare dată faţă în faţă cu portarul italian Scuffet (81, 82). CFR a atacant fără limpezime, fără inspiraţie, dar a reuşit să mai fie periculoasă o dată, prin Păun (88), al cărui şut de la 17 metri a fost respins de la vinclu de Vural.

Meciul s-a încheiat în scandările suporterilor clujeni care au cerut demisia antrenorului Dan Petrescu. În celălalt meci al grupei, Slavia Praga a trecut de FC Ballkani cu 3-2. CFR Cluj, care ocupă ultimul loc în grupă, va juca pe 6 şi 13 octombrie cu Slavia Praga, în deplasare, respectiv acasă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sport » CFR Cluj, învinsă acasă de Sivasspor (0-1), în Europa Conference League