Conor McGregor revine în ring. Îl va înfrunta pe influencerul Logan Paul într-un meci demonstrativ
După mai bine de trei ani fără să lupte, Conor McGregor va reveni cu un meci demonstrativ de box împotriva americanului Logan Paul, celebrul YouTuber şi influencer în vârstă de 29 de ani, transmite news.ro.
Irlandezul în vârstă de 36 de ani a anunţat în social media că a „ajuns la acorduri preliminare cu familia Ambani pentru a-l înfrunta pe Logan Paul într-un demonstrativ de box în India”, fără a menţiona o dată.
În mesajul său de pe X (fostul Twitter), „The Notorious” a pus, de asemenea, capăt zvonurilor privind o revenire împotriva lui Ilia Topuria - scris, intenţionat sau nu, „topurio” în textul său - şi a indicat că doreşte să revină apoi în octogon.
McGregor nu a mai luptat de la 11 iulie 2021
În ciuda numeroaselor anunţuri de revenire din ultimii ani, McGregor nu a mai luptat de la 11 iulie 2021 şi de la înfrângerea sa în UFC în faţa lui Dustin Poirier. La 22 noiembrie, luptătorul irlandez a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a unei femei la Dublin în 2018 şi a fost obligat să plătească daune de 250 000 de euro victimei.
Viitorul său adversar, Logan Paul, are peste 23 de milioane de abonaţi pe YouTube. El este, de asemenea, fratele mai mare al lui Jake Paul, care l-a învins recent pe Mike Tyson. În urmă cu şase luni, el a făcut un lung interviu cu Donald Trump, pe atunci candidat la alegerile prezidenţiale americane din 2024 şi în prezent al 47-lea preşedinte ales al Statelor Unite.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰