Antena Meniu Search
x

Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din 2018

O româncă este cea mai bună handbalistă din lume. Cristina Neagu, căpitanul naţionalei de handbal feminin, a fost aleasă de Federaţia Internaţională drept cea mai bună jucătoare din 2018. Este pentru a patra oară când primeşte acest premiu.

de Redactia Observator

la 19.03.2019, 10:58

Vezi și

O româncă este cea mai bună handbalistă din lume. Cristina Neagu, căpitanul naţionalei de handbal feminin, a fost aleasă de Federaţia Internaţională drept cea mai bună jucătoare din 2018. Este pentru a patra oară când primeşte acest premiu. "Este o realizare incredibilă, nu doar pentru mine, ci şi pentru handbalul românesc!", a scris Cristina pe Facebook. În prezent, jucătoarea de la CSM Bucureşti se recuperează după o accidentare gravă, suferită la Campionatul European de anul trecut.

Cristina Neagu a obţinut cel mai important premiu individual din handbalul feminin mondial. Pentru a patra oară în carieră, ea a fost desemnată, de către Federaţia Internaţională, cea mai bună jucătoare a lumii, după ce a câştigat bătălia cu rusoaica Vyahireva şi cu franţuzoaicele Leynaud şi Minko. Neagu a mai obţinut acest titlu şi în 2010, 2015 şi 2016.

Ea a primit o distincţie similară şi din partea forului european, pentru că a devenit golgeterul all-time al Campionatului, cu 193 de goluri. În plus, la nivelul echipelor de club, Cristina a terminat sezonul trecut drept cea mai bună marcatoare din Champions League, cu 110 reuşite.

În prezent, liderul naţionalei se află în recuperare, după ce a suferit o ruptură de ligamente, în timpul Campionatului European din decembrie. Cristina Neagu va lipsi până în vară atât de la echipa de club, cât şi de la naţională.

La masculin, cel mai bun handbalist din sezonul trecut a fost desemnat, pentru a treia oară în carieră, danezul Mikkel Hansen.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Sport » Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din 2018