Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Rybakina, demonstraţie de forţă la Australian Open. A surclasat-o pe Iga Swiatek, a doua favorită

Elena Rybakina, din Kazahstan, cap de serie numărul 5, s-a calificat, miercuri, în semifinalele de la Australian Open, primul Grand Slam de tenis al anului.

de Redactia Observator

la 28.01.2026 , 12:57

Elena Rybakina s-a calificat în semifinale la Australian Open Elena Rybakina s-a calificat în semifinale la Australian Open - Profimedia

Însă, Rybakina nu s-a calificat în semifinale oricum ci oferind o adevărată demonstraţie de forţă. Sportiva din Kazahstan a surclasat-o, în sferturi, pe poloneza Iga Swiatek, a 2-a favorită a competiţiei, scor 7-5, 6-1, la capătul unui meci care a durat 96 de minute şi în care Rybakina a servit nu mai puţin de 11 aşi.

Astfel, Rybakina reuşeşte să acceadă în semifinale fără set pierdut în cele cinci meciuri jucate până acum. Mai mult, sportiva din Kazahstan s-a apropiat periculos de americancele Coco Gauff şi Amanda Anisimova în ierarhia WTA Ranking Live, iar în cazul unei noi victorii obţinute în semifinale are mari şanse să urce chiar pe podiumul WTA.

Totuşi, pentru a accede în ultima fază a competiţiei, Rybakina trebuie să treacă peste americanca Jessica Pegula, a 6-a favorită a competiţiei, sportivă care a trecut, în sferturi, de compatrioata sa Amanda Anisimova, scor 6-2, 7-6.

Articolul continuă după reclamă

Elena Rybakina şi Jessica Pegula s-au mai întâlnit de şase ori până acum şi şi-au împărţit victoriile, scorul confruntărilor directe fiind egal, 3-3. Totuşi, Rybakina are un ascendent moral în faţa adversarei sale, sportiva din Kazahstan câştigând ultimele două meciuri directe, 6-4, 6-1 la Billie Jean King Cup, în septembrie anul trecut, şi 4-6, 6-4, 6-3, la Turneul Campioanelor, în noiembrie anul trecut.

În cealaltă semifinală de simplu feminin de la Australian Open se înfruntă Aryna Sabalenka, din Belarus, principala favorită a competiţiei, şi Elina Svitolina, din Ucraina, favorită 12.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Folosiţi cardurile de loialitate la cumpărături?
Observator » Sport » Elena Rybakina, demonstraţie de forţă la Australian Open. A surclasat-o pe Iga Swiatek, a doua favorită