Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Germania, Portugalia, Spania şi Franţa s-au calificat în Final Four-ul UEFA Nations League. Meciuri nebune în sferturi

Duminică seara s-au jucat meciurile din manşa a doua a sferturilor de finală din UEFA Nations League, iar Germania, Portugalia, Spania şi Franţa au obţinut calificarea în Final Four-ul competiţiei, după duble absolut nebune cu Italia, Danemarca, Olanda şi Croaţia.

de Redactia Observator

la 24.03.2025 , 08:49

Germania a trecut de Italia şi s-a calificat în Final Four-ul UEFA Nations League Germania a trecut de Italia şi s-a calificat în Final Four-ul UEFA Nations League - Profimedia

După 2-1 în deplasare, Germania părea să aibă de îndeplinit o simplă formalitate în returul cu Italia de pe teren propriu. Ba chiar nemţii s-au distanţat la 3-0 până la pauză, 5-1 la general, graţie golurilor marcate de Kimmich, Musiala şi Kleindienst.

Totuşi, Squadra Azzura a avut o răbufnire de orgoliu după pauză şi a fost aproape de o remontada istorică. Italienii au reuşit să egaleze la 3, prin golurile marcate de Kean, de două ori, şi Raspadori, dar nu au mai avut forţa necesară pentru a mai înscrie şi golul care să ducă meciul în prelungiri.

Un alt meci nebun s-a jucat la Lisabona, acolo unde Portugalia avea de întors un 0-1 cu Danemarca. Gazdele au obţinut un penalty încă din minutul 6, dar Cristiano Ronaldo a irosit momentul cu o execuţie lamentabilă.

Articolul continuă după reclamă

A urmat un joc de-a şoarecele şi pisica. Portugalia a condus cu 1-0 şi 2-1, autogol Andersen plus gol Cristiano Ronaldo, însă Danemarca a revenit de fiecare dată, graţie reuşitelor semnate de Kristensen şi Eriksen.

Pe acelaşi subiect

Când nimeni nu mai credea, în minutul 86, Trincao a înscris pentru 3-2 şi a dus jocul în prelungiri. În reprizele suplimentare, danezii nu au mai rezistat presiunii şi au mai încasat două goluri semnate de Trincao şi Ramos.

Şi Spania s-a calificat în Final Four-ul UEFA Nations League după o dublă nebună cu Olanda. După 2-2 în deplasare, Spania a condus de trei ori pe teren propriu, inclusiv în prelungiri, dar a fost egalată de fiecare dată. Oyarzabal, de două ori, şi Lamine Yamal au punctat pentru Spania, iar Depay, Maatsen şi Xavi Simons au marcat pentru Olanda, astfel că cele două formaţii au ajuns la lovituri de departajare, după 5-5 la general.

La loviturile de departajare, spaniolii au fost mai eficienţi şi s-au impus cu 5-4. Merino, Ferran Torres, Aleix Garcia, Alex Baena şi Pedri au punctat pentru Spania, în timp ce Van Dijk, Koopmeiners, Xavi Simons şi Taylor au punctat pentru Olanda. Au ratat penalty-uri Lamine Yamal, respectiv Lang şi Malen.

De penalty-uri a avut nevoie şi Franţa pentru a trece de Croaţia, deşi pierduse, 0-2, în tur, în deplasare. Francezii au câştigat cu acelaşi scor returul de pe teren propriu, goluri Olise şi Dembele, astfel că s-a ajuns la lovituri de departajare.

Şi Franţa a câştigat cu 5-4 la penalty-uri, precum Spania, dar de această dată am avut şi mai multe ratări. Mbappe, Tchouameni, Kolo Muani, Doue şi Upamecano au marcat pentru Franţa, Moro, Pasalic, Jakic şi Caleta Car au marcat pentru Croaţia, în timp ce francezii Kounde şi Hernandez, respectiv croaţii Baturina, Ivanovic şi Stanisic au irosit execuţiile de la punctul cu var.

În aceste condiţii, în iunie, în Final Four-ul din Germania, avem semifinalele Germania - Portugalia şi Spania - Franţa. Germania şi Portugalia se înfruntă pe 4 iunie, la Munchen, în timp ce Spania şi Franţa se duelează pe 5 iunie, la Stuttgart. Finala mică se joacă pe 8 iunie, la Stuttgart, iar finala mare UEFA Nations League se joacă tot pe 8 iunie, la Munchen.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sport » Germania, Portugalia, Spania şi Franţa s-au calificat în Final Four-ul UEFA Nations League. Meciuri nebune în sferturi