Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ilie Năstase a fost SUSPENDAT de Federația Internațională de Tenis!

Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat, pe contul oficial de Twitter, că fostul tenisman Ilie Năstase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.

de Redactia Observator

la 23.04.2017 , 17:21

Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat, pe contul oficial de Twitter, că fostul tenisman Ilie Năstase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.

"Comisia ITF a decis suspendarea provizorie a lui Ilie Năstase, conform regulamentelor ITF, pentru încălcarea regulilor la întâlnirea de Fed Cup de la Constanţa. Conform suspendării provizorii, Năstase nu poate participa la Fed Cup în nicio calitate, cu efect imediat, şi nu va avea acces şi nu va primi acreditare la competiţiile ITF, inclusiv la Fed Cup. Ancheta comisiei continuă. Pe durata anchetei nu se vor mai face alte comentarii", se arată în comunicatul ITF, citat de news.ro.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a ridicat acreditarea lui Ilie Năstase, astfel că el nu a mai fost căpitanul echipei României la meciurile de duminică, împotriva jucătoarelor din Marea Britanie, din FedCup.

Articolul continuă după reclamă

Ilie Năstase a înjurat pe toată lumea, arbitri, adversare, ziarişti, la meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta, de la Mamaia. Năstase s-a enervat pentru faptul că jucătoarea britanică era tot timpul deranjată de ce se întâmpla pe teren şi în tribune, în timpul evoluţiei ei. Năstase i-a reproşat situaţia arbitrului de scaun, pe un ton nepotrivit. Oficialul l-a chemat pe arbitrul principal, elveţianul Andreas Egli, care l-a trimis la vestiare pe fostul tenisman. Năstase l-a înjurat pe Egli, apoi a adresat cuvinte jignitoare şi către Johanna Konta şi căpitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, înainte de a părăsi terenul. După scurt timp, Johanna Konta a izbucnit în plâns, iar meciul a fost întrerupt şi jucătoarele au plecat la cabine. Arbitrul a rugat-o pe Simona Halep să le vorbească fanilor, acestea cerându-le spectatorilor să respecte jucătoarele adverse. Partida a fost reluată după 20-25 de minute.

Năstase a urmărit finalul meciului de la vestiare, apoi a plecat înconjurat de gărzi de corp. La ieşirea de la vestiare a fost aşteptat de jurnaliştii britanici, cu care a intrat în conflict. El a devenit agresiv în momentul în care a văzut că Eleanor Crooks de la Press Association, care a scris despre afirmaţiile lui la adresa Serenei Williams, îl filma. El a încercat să iasă dintre gărzile de corp şi să se îndrepte către ea. "De ce mă filmezi? De ce? Pentru că eşti urâtă", i-a strigat el. "Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez", a răspuns ziarista. În cele din urmă Năstase a plecat fără alte incidente.

Crooks a declarat agenţiei News.ro că a mai avut un incident cu Năstase în cursul dimineţii de sâmbătă, în jurul orei 11.00, la centrul de presă. "A venit la mine şi mi-a spus: <De ce ai scris asta, eşti o proastă, eşti o proastă!> M-a întrebat de ce cred că afirmaţiile sale sunt rasiste. I-am explicat. M-a făcut proastă de mai multe ori", a declarat Crooks.

România a învins Marea Britanie cu scorul general de 3-1 şi va evolua anul viitor în Grupa Mondială II.

Sâmbătă, Simona Halep a învins-o pe Heather Watson, scor 6-4, 6-1, iar Johanna Konta a trecut de Sorana Cîrstea, scor 6-2, 6-3. Duminică, Halep a învins-o pe Konta, scor 6-1, 6-3, iar Irina-Camelia Begu a trecut de Watson, scor 6-4, 7-5.

În ultimul meci al zilei, cel de dublu, se întâlnesc la această oră perechile Simona Help/Monica Niculescu şi Laura Robson/Jocelyn Rae.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Sport » Ilie Năstase a fost SUSPENDAT de Federația Internațională de Tenis!