Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă, în semifinale la 1.000 de metri la CM de kaiac-canoe

Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă s-au calificat în semifinalele probei de 1.000 de metri la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe. Cei doi vor concura în semifinale joi, 24 august, transmite AS.RO. Campionatele Mondiale de kaiac-canoe sunt transmise LIVE exclusiv în AntenaPLAY în perioada 25-27 august 2023.

de Redactia Observator

la 24.08.2023 , 19:16

Ilie Sprincean Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă s-au calificat în semifinalele probei de 1.000 de metri la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe - Profimedia Images

Seria lor a fost câştigată de sportivii din Italia, Nicolae Craciun şi Daniele Santini. Sprincean şi Nuţă au avut cel de al patrulea timp per total în seriile de la 1.000 de metri liber.

Sprincean şi Nuţă sunt unii dintre cei mai cunoscuţi şi valoroşi sportivi români de la kaiac-canoe. În luna mai, Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă s-au impus în Finala A a probei de Canoe-2 pe 1.000 metri, la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria).

Cătălin Chirilă s-a calificat în semifinalele probei de 500 de metri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe

Articolul continuă după reclamă

Cătălin Chirilă s-a calificat în semifinalele probei de 500 de metri canoe simplu, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe. Chirilă ca concura în prima semifinală vineri, 25 august, de la 12:12.

Pe acelaşi subiect

Chirilă a făcut parte din seria 1 şi a terminat proba cu un timp de 01:47:349, la o distanţă de mai mult de două secunde de urmăritorul Pavlo Altukhov.

Chirilă a avut şi cel mai bun timp dintre toate seriile. În semifinale, s-au calificat cei mai buni şase sportivi din fiecare serie, plus cei mai buni trei sportivi care au terminat pe locul 7.

Faptul că a avut cel mai bun timp din serii este o performanţă pentru român, mai ales că proba lui favorită este cea de 1000 de metri, la care va intra în serii, în această seară, de la 18:48.

Cătălin Chirilă, mesaj pentru români, înainte de Campionatele Mondiale

Cătălin Chirilă a avut un mesaj pentru români, înainte de Campionatele Mondiale de kaiac-canoe, ce se vor desfăşura la Duisburg. AntenaPLAY va transmite exclusiv toate cursele ce vor avea loc în perioada 25-27 august.

Chirilă a ajuns în Germania din postura de campion mondial şi european, dar ştie că va avea parte de un concurs infernal pentru a putea să îşi menţină statutul şi după această săptămână.

„Urmează un campionat foarte important şi extrem de greu. În 2019, am trecut printr-un campionat de genul acesta şi am simţit greutatea şi anvergura acestei competiţii.Merită să fie urmărită şi susţinută de toţi, absolut toţi oamenii pentru energia tuturor contează”, a spus Cătălin Chirilă, înainte de Campionatele Mondiale de kaiac-canoe, de la Duisburg.

Chirilă, campion mondial şi european

Chirilă este campion mondial şi european la kaiac-canoe. Dacă la Mondialele de anul trecut, din 2022, nici nu a ştiut să se bucure după ce a câştigat proba de 1000 de metri, de această dată sportivul român are tot planul făcut.

„Încercam să îmi imaginez cum e să câştig o nouă medalie de aur şi cred că satisfacţia e şi mai mare. Când am ieşit prima oară campion mondial eram oarecum în necunoştinţă de cauză şi nu ştiam ce o să se întâmple. Am mai trecut prin sentimentul acela şi, dacă reuşesc să reconfirm această poziţie, sentimentul o să fie multiplicat. Cadouri îmi tot fac, sculele de pescuit sunt la ordinea zilei. După Campionatul Mondial primul cadou pe care mi-l voi face o să fie o vacanţă binemeritată în Deltă. Voi petrece alături de iubita mea, câteva zile foarte mult aşteptate", a declarat Cătălin Chirilă pentru AntenaSport.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă, în semifinale la 1.000 de metri la CM de kaiac-canoe