Antena Meniu Search
x

Larisa Iordache a concurat cu o "stare subfebrilă" la Campionatul European. Reacția Federației: A ajuns la spital, cu febră, dureri şi stare generală proastă

Federaţia Română de Gimnastică a precizat, joi, că primele investigaţii efectuate de sportiva Larisa Iordache au dezvăluit o infecţie la nivelul rinichilor, însă determinarea diagnosticului este în desfăşurare.

de Redactia Observator

la 22.04.2021, 10:54

Larisa Iordache a concurat cu o "stare subfebrilă" la Campionatul European. Reacția Federației
Larisa Iordache - Instagram
  • Gimnasta Larisa Iordache a anunţat pe reţelele de socializare că a concurat, miercuri, cu o "stare subfebrilă", la Campionatele Europene de la Basel
  • Federația, despre problemele Larisei Iordache: Primele investigaţii au dezvăluit o infecţie la nivelul rinichilor, însă determinarea diagnosticului este în desfăşurare

Larisa Iordache s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a încheiat pe locul 4 concursul de calificări de la individual compus din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică de la Basel. Va fi a doua participare olimpică pentru Larisa, după Londra 2012, unde a luat bronz cu echipa.

Anunțul Federației despre starea Larisei Iordache

"Ştim cu toţii că în spatele fiecărei mari performanţe regăsim ani de muncă, sacrificii, eforturi, accidentări, momentele grele, dar şi multă pasiune. Calificarea olimpică de ieri a Larisei Iordache ne-a adus tuturor o mare bucurie, iar ei şi antrenorilor ei o împlinire deosebită şi o răsplată de nepreţuit pentru tot ceea ce au construit în ultimii ani, împreună. Ceea ce nu se ştie însă este că Larisa a concurat aseară nefiind în cea mai bună formă fizică. A luptat cu propriul organism şi a tras până la capăt. Nu a mai permis vreunui impediment să îi mai stea în calea visului.

O eroină am putea spune. De ce spunem asta? Pentru că Larisa a avut parte de o seară grea, o seară în care a ajuns la spital, cu febră, dureri şi stare generală proastă. Primele investigaţii au dezvăluit o infecţie la nivelul rinichilor, însă determinarea diagnosticului este în desfăşurare. După accidentarea la tendonul ahilian din 2017 şi mai multe intervenţii chirurgicale şi recuperări îndelungate, a mai fost nevoie de un prag de trecut pentru a ajunge la Olimpiadă. Campioana noastră l-a trecut, nu a mai permis încă o piedică", a scris FR Gimnastică pe Facebook.

Pe acelaşi subiect

Gimnasta Larisa Iordache a anunţat pe reţelele de socializare că a concurat, miercuri, cu o "stare subfebrilă", la Campionatele Europene de la Basel şi că efectuează investigaţii medicale. La CE, ea mai trebuie să evolueze în finalele de la bârnă şi sol.

"Am intrat în competiţie cu o stare subfebrilă, dar am reuşit sa concurez şi să îmi împlinesc visul. Acum fac investigaţii şi am încredere că totul va fi bine", a scris sportiva pe Facebook.

Evoluția Larisei Iordache la Europenele de la Basel

Iordache s-a calificat, miercuri, la JO de la Tokyo, după ce a ocupat al doilea loc calificant la individual-compus, la Campionatele Europene, găzduite de Basel.  În calificările de miercuri, Larisa Iordache a fost notată astfel: bârnă 13.466, sol 13.400, sărituri 14.366, paralele 13.466. Total, 54.698 puncte, cu care s-a clasat pe locul 4, potrivit news.ro.

În finalele pe aparate, Iordache ar trebui să concureze la bârnă (de pe locul 1) şi la sol (6), la finalul acestei săptămâni. CE de la Basel a adunat la start peste 110 gimnaşti din 32 de ţări. Două locuri la feminin şi două la masculin sunt disponibile pentru JO de la Tokyo. Larisa Iordache a ocupat unul din ele, pentru că din partea Rusiei, care a clasat gimnaste pe locurile 1-3 în calificările de miercuri (Melnikova 55.991 puncte, Listunova - 55.465, Urazova - 55.299), doar una va merge la JO.

Un număr de 16 medalii, din care şase de aur, a câştigat Larisa Iordache la Campionatele Europene, ultimele patru (două de aur şi două de argint), în decembrie 2020, la Mersin, la prima sa competiţie internaţională, după accidentarea din 2017 şi infectarea cu Covid-19.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Sport » Larisa Iordache a concurat cu o "stare subfebrilă" la Campionatul European. Reacția Federației: A ajuns la spital, cu febră, dureri şi stare generală proastă