Lucrul remarcat de The Guardian la suporterii noștri, în timpul meciului România-Slovacia: "Remarcabil. S-a simțit ca acasă"
Val de reacții în presa străină, după meciul dintre România și Slovacia. Tricolorii s-au calificat în optimile EURO 2024, după un egal cu selecționata Slovaciei, la Frankfurt, în fața a circa 30.000 de suporteri! România termină pe primul loc în clasamentul grupei E. Site-ul britanic The Guardian a scris despre meciul România-Slovacia, despre golul lui Răzvan Marin care ne-a adus calificarea în optimi și despre fanii români care au acaparat stadionul.
"Cu o treime din stadion împânzită de suporterii români, meciul s-a simțit ca și cum ar fi jucat acasă, iar atmosfera a fost remarcabilă, cu scandări pe tot parcursul meciului", scrie The Guardian.
Presa străină scrie despre suporterii români și golul lui Răzvan Marin
The Guardian a mai scris, de asemenea, că scorul egal dintre cele două echipe a fost "un rezultat corect. Sincer", dar și despre penalty-ul care a dus naționala României direct în optimile EURO 2024.
"România a egalat dintr-un penalty trântit obținut de Marin. A fost acordat doar după o îndelungată analiză făcută de VAR, după ce arbitrul, Daniel Siebert, l-a văzut iniţial pe David Hancko doborându-l pe Ianis Hagi şi a declarat că faultul este în afara careului. Se părea că primul contact a fost făcut în afara careului, dar Hancko l-a prins pe Hagi a doua oară în careu și decizia a fost anulată în mod corespunzător. S-au auzit fluiere din toate părțile terenului care au cerut arbitrului să confirme egalitatea, dar nici pe departe la fel de tare ca melodiile care au continuat să răsune în tribune. Suporterii și jucătorii deopotrivă și-au făcut dreptate aici și acum pot aștepta cu nerăbdare eliminările", a mai scris The Guardian.
- Spaniolii de la MARCA și italienii de la Gazzetta îi bănuiesc pe români și slovaci că s-au înțeles pe ascuns:...
- Reacția presei din Slovacia, după penalty-ul primit de România de la VAR: "Un moment ghinionist"
- Ucraina – Belgia 0-0 la Euro 2024. Ucrainenii au fost eliminaţi şi se întorc acasă. Belgienii termină grupa pe 2
- România - Slovacia 1-1. Tricolorii s-au calificat în optimile EURO 2024! Performanță istorică pentru "generația...
Tricolorii s-au calificat în optimile EURO 2024
România este lider în clasamentul grupei E! Unsprezece echipe sunt deja calificate în optimile EURO: Germania, Elveţia (grupa A), Spania, Italia (grupa B), Anglia, Danemarca, Slovenia (grupa C), Austria, Franţa, Ţările de Jos (grupa D) și Portugalia (grupa F).
În primele două meciuri, România a învins Ucraina, scor 3-0, şi a pierdut cu Belgia, scor 0-2. Slovacia a trecut de Belgia, scor 1-0, şi a pierdut cu Ucraina, scor 1-2.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰