Antena Meniu Search
x

Video cu momentul cheie al finalei de la Roland Garros. Punctul decisiv câştigat de Simona Halep: "Nu mai puteam respira!"

Simona Halep a câştigat sâmbătă turneul de Grand Slam de la Roland Garros, revenind spectaculos în faţa americancei Sloane Stephens. Momentul cheie al meciului a fost dezvăluit chiar de româncă, învingătoare cu 3-6, 6-4, 6-1.

Simona a vorbit imediat după finală despre felul în care a reuşit să reintre în meci, după ce Stephens luase primul se şi conducea cu 2-0 în al doilea. Românca a reuşit să câştige setul secund cu 6-4, de la 4-4, având apoi o serie de 8 game-uri consecutive câştigate.

La 3-0 în decisiv, pe serviciul oponentei sale, Simona a avut minge de break şi 4-0. Stephens a fost foarte agresivă şi a obligat-o pe româncă să se apere. Apoi americanca a trimis o scurtă cu efect la care Simona a ajuns în ultima clipă. A jucat şi ea scurtă, mai mult obligată, Stephens a reacţionat şi a încercat un lob, dar Simona a fost acolo unde trebuie şi a trimis un smash complicat cu reverul, închizând punctul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Nu m-am gândit că meciul e terminat, deși eram condusă. Am câștigat multă încredere la scorul 3-0, când a fost o minge incredibilă. Am avut emoții teribile în ultimul game, nu mai puteam respira, dar știam că e normal.", a declarat Simona Halep.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Sport » Video cu momentul cheie al finalei de la Roland Garros. Punctul decisiv câştigat de Simona Halep: "Nu mai puteam respira!"