Antena Meniu Search
x

Video Noi sporturi recunoscute oficial în România. Pasiunea pentru skateboarding, transformată în job

Motive de bucurie pentru pasionaţii de skateboarding. Pasiunea lor ar putea să devină chiar job sau să fie promovată în cadrul unor competiţii oficiale. Asta deoarece skateboardingul este de acum sport recunoscut în mod oficial de Ministerul Sportului. Şi arcul sportiv sau round-net-ul au intrat pe această listă. 

Cristina Oprea
de Cristina Oprea

la 09.04.2022, 12:36

Vezi și

Skateboardingul este recunoscut în mod oficial de Ministerul Sportului. Este o veste foarte bună pentru cei pasionaţi de acest sport. Pentru că, în baza recunoaşterii oficiale, practicanţii se pot constitui în asociaţii cluburi sportive, ulterior federaţie sportivă naţională, şi pot participa la întreceri demonstrative şi competiţii, potrivit legii.

Bineînţeles, odată deveniţi sportivi cu acte în regulă, asta înseamnă că pot primi şi finanţări pentru a dezvolta ramura sau pentru a organiza competiţii.

Pe skateboard, la Jocurile Olimpice

Probele competițiilor de skateboard sunt de nivel olimpic şi se împart în două categorii: street și park. Cât despre arcul istoric, acesta cuprinde modele ce imită arcurile de luptă din istoria diferitelor regiuni și pot fi realizate din coarne ale animalelor sau lemn de diferite esențe. În trecut, corzile erau realizate din in, cânepă și din vene de cai sau vite, iar în prezent se fabrică din material sintetic.

Roundnet-ul, un nou sport

Iar roundnet-ul este un sport nou, apărut în 1989 în SUA și care cunoaște o popularitate largă la nivel internațional. De aproximativ 5 ani, se practică și în România.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Sport » Noi sporturi recunoscute oficial în România. Pasiunea pentru skateboarding, transformată în job