Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coronavirus | Paulo Dybala: "Abia puteam respira"

Paulo Dybala a fost printre cei trei jucători ai lui Juventus depistați pozitiv cu coronavirus. Argentinianul este acum în afara oricărui pericol, dar a dezvăluit că a trecut prin momente foarte grele.

de Silviu Vișan

la 28.03.2020 , 00:07

Paulo Dybala, pe teren Paulo Dybala a povestit ce simptome a avut - Zuma Press / Massimo Paolone via Hepta
  • Paulo Dybala a dezvăluit că s-a simțit foarte rău
  • Fotbalistul lui Juventus este acum în carantină în casa din Torino
  • Italia este țara cu cele mai multe decese provocate de coronavirus

Paulo Dybala a fost printre cei trei jucători ai lui Juventus depistați pozitiv cu coronavirus. Argentinianul este acum în afara oricărui pericol, dar a dezvăluit că a trecut prin momente foarte grele. 

"Am avut simptome acute. Abia puteam respira, nu puteam să mai fac nimic după cinci minute, mă dureau toți mușchii. Acum mă mișc mai bine, pot merge și încerc să mă antrenez. Din fericire, eu și Oriana ne simțim mai bine", a declarat Paulo Dybala pe contul oficial de YouTube al lui Juventus. 

Fotbalistul se află în acest moment în carantină, în casa din Torino, alături de logodnica sa, Oriana Sabatini. 

Articolul continuă după reclamă

Încă o zi neagră pentru Italia

Pe acelaşi subiect

Autoritățile italiene au anunțat încă 969 de decese și încă 4.401 de cazuri de coronavirus (cele mai multe de la începutul epidemiei).  În total, peste 86.000 de persoane au fost afectate, iar numărul total al deceselor a trecut de 9.000. 

În aceste condiții, sunt șanse minime ca sezonul din Serie A să se reia prea curând. Președintele Federației Italiene de Fotbal, Gabriele Garvina, a spus joi că și-ar dori ca meciurile să se joace în lunile iunie și august. 

"Încă nu mi-am pierdut speranţa. Voi face tot ce pot pentru ca sezonul să se reia. E foarte greu să renunţăm la acest plan. Sunt conştient că e încă prea devreme să ne gândim la o dată, dar trebuie să fim pozitivi", a declarat Garvina pentru presa din Italia. 

Silviu Vișan Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Coronavirus | Paulo Dybala: "Abia puteam respira"