Antena Meniu Search
x

Prima reacție a arbitrului Ovidiu Hațegan după scandalul "Colțescu": Suntem dezolaţi, dar respectaţi-ne tăcerea

Centralul Ovidiu Haţegan a fost contactat de jurnaliştii de la europe1.fr, după meciul PSG - Istanbul Başaklehir. El a spus că nu poate face nicio declaraţie, dar este dezolat de incident.

Iulia Iancu
de Iulia Iancu

la 09.12.2020, 10:23

Ovidiu Hațegan
Ovidiu Hațegan - Profimedia Images
  • Ovidiu Hațegan face apel la înțelegere, după scandalul "Colțescu".
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

"Nu putem face nicio declaraţie, mai întâi trebuie să discutăm cu UEFA. În mod normal v-aş fi răspuns cu drag, dar nu în această seară. Evident că suntem dezolaţi, dar respectaţi-ne tăcerea şi înţelegeţi situaţia", a declarat Haţegan, potrivit News.ro.

Ministrul Ionuț Stroe și-a cerut scuze în numele sportului românesc pentru incidentul apărut în timpul partidei PSG - Istanbul BB.

Acuzații de rasism la meciul PSG-Istanbul BB

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0.

Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

 

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană.

Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care este implicat Sebastian Colţescu. UEFA a stabilit că partida se va relua miercuri, de la ora 19.55.

Scandalul "Colțescu" ia dimensiuni diplomatice

 

Incidentul petrecut la partida disputată între PSG-Istanbul BB a ajuns până la nivel înalt. Președintele Turciei, Recep Erdogan, dar și ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, au condamnat comportamentul arbistrului român.

"Reprezentanta noastră condamnă cu tărie remarcele rasiste făcute împotriva lui Pierre Webo, unul din membrii staff-ului tehnic al echipei Başakşehir şi cred că UEFA va face demersurile necesare. Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în toate domeniile vieţii. Nu, rasismului", a scris preşedintele turc, pe Twitter.

 

Același mesaj a fost transmis și de ministrul turc al Sportului.

Ministrul sporturilor din Franța, Roxana Mărăcineanu, a reacționat și ea pe Twitter, condamnând "rasismul ordinar".

„În această seară, sportivii au luat o decizie istorică în fața unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă. O expresie a unui rasism ordinar. Așteptăm rezultatele anchetei. Nu pot decât să salut simbolismul puternic al gestului lor”, a scris Roxana Mărăcineanu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sport » Prima reacție a arbitrului Ovidiu Hațegan după scandalul "Colțescu": Suntem dezolaţi, dar respectaţi-ne tăcerea