Rapid şi-a prezentat oficial prima vedetă din cele două aşteptate în această toamnă. Clinton N'Jie a semnat pe doi ani
În ciuda faptului că perioada de mercato din România s-a încheiat, Rapid Bucureşti continuă să mişte din plin pe piaţa transferurilor, giuleştenii prezentând-o oficial, miercuri, pe prima dintre cele două vedete aşteptate la Bucureşti pentru a întări echipa antrenată de Marius Şumudică.
După ce i-a adus pe Constantin Grameni şi Tobias Christensen înainte de finalul perioadei de mercato, fotbalişti pe care a dat peste două milioane de euro, Rapid Bucureşti l-a prezentat miercuri şi pe atacantul Clinton N'jie, mutare pe care fanii giuleştenilor o aşteptau cu sufletul la gură.
Giuleştenii au anunţat că atacantul camerunez a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Neoficial, N'Jie ar urma să încaseze 300.000 de euro la semnătură şi un salariu de 300.000 de euro pe sezon, fotbalistul venind la Rapid din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărţit de turcii de la Sivasspor.
N'Jie are un CV fabulos. Ajuns la 31 de ani, atacantul camerunez a adunat, printre altele, opt goluri şi şapte pase decisive în 43 de meciuri jucate pentru Olympique Lyon, 14 meciuri jucate pentru Tottenham Hotspur, 16 goluri şi nouă pase decisive în 83 de meciuri jucate pentru Olympique Marseille, şase goluri şi două pase decisive în 66 de meciuri jucate pentru Dinamo Moscova şi 10 goluri şi o pasă decisivă în 37 de meciuri jucate la naţionala Camerunului.
Alături de Clinton N'Jie, la Rapid Bucureşti este aşteptat şi atacantul gabonez Aaron Boupendza, ultima dată la FC Cincinnati, în Statele Unite ale Americii, şi fost golgeter al campionatului Turciei în tricoul celor de la Hatayspor.
Rapid Bucureşti se luptă cu egiptenii de la Zamalek pentru semnătura atacantului de 28 de ani, iar ultimele informaţii arată că fotbalistul ar fi ales să vină la Rapid în schimbul unui bonus de 800.000 de euro la semnătură şi a unui salariu anual de 300.000 de euro, dar care poate să ajungă până la 800.000 de euro în funcţie de îndeplinirea anumitor obiective, inclusiv acela ca Boupendza să devină golgeterul campionatului României.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰