Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3 în La Liga. Andrei Raţiu a fost titular

Echipa spaniolă Rayo Vallecano, cu Andrei Raţiu titular, a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa Real Madrid, în etapa a 17-a din La Liga.

de Redactia Observator

la 15.12.2024 , 07:35

Real Madrid Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3 în La Liga. Andrei Raţiu a fost titular - Profimedia

Gazdele au deschis scorul pe Estadio de Vallecas, în minutul 4, prin Unai Lopez, care a înscris cu o lovitură de cap, iar în minutul 36 Abdul Mumin a profitat de centrarea din corner a lui Isi Palazon şi a ridicat scorul la 2-0.

Madrilenii au avut reacţie şi Valverde a redus din diferenţă după numai trei minute, iar Bellingham a egalat până la pauză, în minutul 45, potrivit News. Arda Guler, cel care oferise şi pasa decisivă de la golul lui Valverde, a mai dat un assist şi Rodrygo a adus în avantaj oaspeţii, în minutul 56, gol la care balonul a fost deviat de Andrei Raţiu.

Isi Palazon a fost însă omul potrivit la locul potrivit şi a pus talpa înscriind din centrarea lui Lejeune, în minutul 64. La 3-3 Real a încercat să găsească golul victoriei, dar nu reuşit să concretizeze nimic şi meciul s-a terminat la egalitate.

Articolul continuă după reclamă

Andrei Raţiu a fost integralist la gazde, care au 20 de puncte şi se află pe locul 13 în La Liga. Real a ajuns la 37 de puncte, cu ajutorul cărora se clasează pe locul secund, după Barcelona, care are 38 de puncte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?
Observator » Sport » Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3 în La Liga. Andrei Raţiu a fost titular