Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţii, după ce FCSB a fost eliminată din UEFA Conference League. Gigi Becali: "Cea mai ruşinoasă înfrângere din istoria fotbalului românesc"

FCSB, vicecampioana României la fotbal, a fost eliminată din UEFA Conference League, după ce a pierdut, la lovituri de departajare, meciul decisiv cu Şahtior Karagandy, din Kazahstan.

de Redactia Observator

la 29.07.2021 , 20:38

Gigi Becali şi-a atacat dur jucătorii de la FCSB, după eliminarea din UEFA Conference League Gigi Becali şi-a atacat dur jucătorii de la FCSB, după eliminarea din UEFA Conference League - Profimedia
  • FCSB este prima echipă din România eliminată din cupele europene de o formaţie din Kazahstan.

După 1-0 pentru FCSB, la Bucureşti, calificarea s-a jucat pe teren neutru, în Armenia, din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus din Kazahstan.

FCSB a intrat prost în meci, a fost condusă, cu 1-0, a egalat spre final, prin Florinel Coman, şi se vedea deja calificată în momentul în care Tatibaiev a înscris golul de 2-1 pentru Şahtior Karagandy şi a dus meciul în prelungiri, profitând de noua regulă UEFA prin care s-a anulat avantajul golului marcat în deplasare.

Cum în prelungiri nu s-a marcat, jocul a ajuns la lovituri de departajare. Şi a fost 5-3 pentru formaţia din Kazahstan, vedeta Olimpiu Moruţan, pe care FCSB speră să ia 10 milioane de euro de la Galatasaray Istanbul, ratând penaltiul decisiv. 

Articolul continuă după reclamă

Gigi Becali şi-a atacat dur jucătorii pe care îi are la FCSB

Pe acelaşi subiect

Cum era de aşteptat, au apărut şi primele reacţii după eliminarea FCSB-ului din cupele europene. Gigi Becali, patronul echipei, şi-a atacat jucătorii fără menajamente şi a precizat că eliminarea FCSB-ului reprezintă "cea mai ruşinoasă înfrângere din istoria fotbalului românesc".

Printre jucătorii vizaţi de Gigi Becali s-au aflat Ondraşek şi Vucur, fotbalişti care abia veniseră la echipă şi care urmează să fie lăsaţi să plece. De asemenea, Gigi Becali nu i-a iertat nici pe Andrei Vlad, vinovat la golul de 1-0 al celor de la Şahtior Karagandy, sau chiar căpitanul Florin Tănase.

În schimb, Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a acuzat insistenţa lui Gigi Becali de a utiliza fotbalişti tineri pe finalul celor două meciuri cu Şahtior Karagandy. Nu în ultimul rând, fanii FCSB-ului le-au transmis jucătorilor "să lase tricourile şi să plece cu toţii".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Reacţii, după ce FCSB a fost eliminată din UEFA Conference League. Gigi Becali: "Cea mai ruşinoasă înfrângere din istoria fotbalului românesc"