Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rugbiștii români au un meci de gală în Africa de Sud, unde a fost descoperită varianta B.1.1.529 de coronavirus

Jucătorii campioanei en-titre la Rugby, C.S.M.Știința Baia Mare, sunt prezenți timp de două săptămâni, pe tărâm sud-african, la Toyota Challenge Cup, competiție găzduită în intervalul 13-26 noiembrie de capitala juridică a Africii de Sud, Bloemfontein.

de Redactia Observator

la 26.11.2021 , 14:22

Rugbiști români evoluează în Africa de Sud, unde a fost descoperită noua variantă "îngrozitoare" de coronavirus Rugbiști români evoluează în Africa de Sud, unde a fost descoperită noua variantă "îngrozitoare" de coronavirus - CSM Știința Baia Mare / Facebook

„Zimbrii” au plecat duminică, 14 noiembrie, parcurgând distanța aeriană de 8.345 de kilometri, pe ruta București - Doha (Qatar) - Johanesburg (una dintre cele mai mari 50 de aglomerații urbane din lume) – Bloemfontein. În cursul după amiezii de vineri, începând cu ora 18.15 ora locală a României, campioana en-titre a României, va susține contra celor de la Toyota Cheetahs duelul din cadrul Toyota Challenge Cup.

Noua variantă, considerată "îngrozitoare"

Meciul rugbiștilor are loc într-un context îngrijorător, având în vedere că în sudul Africii a fost identificată o nouă tulpină de coronavirus, care provoacă temeri în comunitatea științifică deoarece a dezvoltat deja 32 de mutații, dintre care multe sugerează că este foarte transmisibilă și rezistentă la vaccin și are mai multe modificări ale proteinei sale de vârf decât orice altă variantă.

Articolul continuă după reclamă

Regatul Unit a început deja să ia măsuri privind persoanele care vin din Africa, punând deja șase state pe lista roșie, ceea ce înseamnă că zborurile din acele zone vor fi interzise pentru moment, potrivit The Guardian. Țările afectate sunt Africa de Sud, Eswatini, Lesotho, Namibia, Zimbabwe și Botswana.

Pe acelaşi subiect

Potrivit actualului aviz de călătorie al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Africa de Sud, Eswatini și Zimbabwe sunt evaluate la nivelul 1 sau „nivel COVID-19 scăzut”. Namibia este evaluată la nivelul 2 sau „nivel COVID-19 moderat”. Lesotho este evaluat la nivelul 3 sau „nivel COVID-19 ridicat”, iar Botswana este evaluat la nivelul 4 sau „nivel COVID-19 foarte ridicat”.

Un caz confirmat în Israel

Varianta B.1.1.529 descoperită în Sudul Africii a fost identificată și în Israel, a confirmat ministrul israelian al Sănătății. Este vorba despre un pacient care s-a întors din Malawi. Alte două persoane sunt suspecte și urmează ca rezultatele analizelor să fie comunicate. Toate cele trei persoane erau vaccinate, scrie The Jerusalem Post.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sport » Rugbiștii români au un meci de gală în Africa de Sud, unde a fost descoperită varianta B.1.1.529 de coronavirus