Antena Meniu Search
x

Scandal la Dinamo! Cătălin Straton, mesaj clar pentru conducere: ”Să ni se plătească 75% din salariu”

Cătălin Straton, portarul lui Dinamo, îi cere lui Ionuț Negoiță să îi plătească remunerația în proporție de 75%. Straton acceptă diminuarea din contract, dar nu și din salariul mediu, de 3,500 de lei.

de Daniel Samoilă

la 25.03.2020, 11:27

Cătălin Straton, Dinamo
Scandal la Dinamo! Cătălin Straton, mesaj clar pentru conducere: ”Să ni se plătească 75% din salariu” - ProSport
  • Cătălin Straton se află în scandal cu conducerea lui Dinamo
  • Straton vrea ca salariul să fie plătit în proporție de 75%
  • Liga 1, suspendată până pe 16 mai din cauza Covid-19

Cătălin Straton, portarul lui Dinamo, îi cere lui Ionuț Negoiță să îi plătească remunerația în proporție de 75%. Straton acceptă diminuarea din contract, dar nu și din salariul mediu, de 3,500 de lei.

”Nu știu ce să spun despre acest lucru. Avem restanțe pentru ianuarie – februarie. Atunci nu era nicio pandemie și sper să fim plătiți. Despre pandemie…ce să zic. Să fim și noi plătiți cu 75% la sută din salariu. Eu înțeleg situație, dar lucrurile nu sunt corecte. Noi am negociat un contract și corect ar trebui să fim plătiți cu 75% din cât câștigăm acum”, a declarat Straton pentru ProSport.

Cătălin Straton, portarul lui Dinamo: ”Mă gândesc doar să reiau activitatea”

”Eu sper să ne primim restanțele. E greu și pentru noi. Am mai avut probleme cu întârzierile salariale, dar când se ajunge la 90 de zile.. atunci trebuie să fim plătiți. Nu mă îngrijorez pentru că nu ai cum să rupi contractele atât de simplu. Cred că vor fi multe litigii pe rol. Eu mai am doi ani și jumătate cu Dinamo. Nu știu dacă își doresc să scape de mine, nu văd niciun motiv. Am un salariu normal, dar nu este foarte mare.

Pe acelaşi subiect

O să vedem la vară ce o să se întâmple. În momentul ăsta nu mă mai gândesc la nimic, doar să reiau activitatea. Ni s-a transmis că pe 16 aprilie o să fim chemați la antrenamente, dar nu cred… la cum arată lucrurile. E foarte greu pentru că faci asta de 15 ani și te trezești că nu mai poți să te antrenezi. Nu e o tragedie dacă stai două săptămâni în pauză, dar sper să nu se ajungă la două luni de pauză pentru că va fi destul de dificil”, a mai declarat Straton pentru sursa citată.

Liga 1, suspendată până în luna mai din cauza Covid-19

Competițiile din România sunt suspendate până în luna mai din cauza pandemiei de coronavirus. Liga 1 ar putea fi reluată pe 16 mai, asta în cel mai bun caz.

În România sunt peste 700 de cazuri cu coronavirus și 13 decese. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Sport » Scandal la Dinamo! Cătălin Straton, mesaj clar pentru conducere: ”Să ni se plătească 75% din salariu”