Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Se stabileşte prima adversară a FCSB din UEFA Champions League. Emoţii şi pentru celelalte reprezentante ale României în cupele europene

Marţi are loc tragerea la sorţi pentru primul tur preliminar din UEFA Champions League, urmând ca FCSB, campioana en-titre a României la fotbal, să-şi afle prima adversară din drumul către grupele celei importante competiţii europene intercluburi.

de Redactia Observator

la 18.06.2024 , 09:05

FCSB este reprezentanta României în noul sezon de UEFA Champions League FCSB este reprezentanta României în noul sezon de UEFA Champions League - Profimedia

După ce a câştigat, pentru prima dată în nouă ani, titlul de campioană a României la fotbal, FCSB se pregăteşte acum, intens, pentru preliminariile UEFA Champions League, patronul Gigi Becali fiind deja cu gândul la posibilitatea de a câştiga cât mai mulţi bani dintr-un parcurs cât mai lung în această competiţie.

FCSB intră în preliminariile UEFA Champions League încă din primul tur preliminar, ceea ce înseamnă că elevii antrenorului Elias Charalambous ar urma să joace primele meciuri europene pe 9-10 iulie 2024, turul, şi 16-17 iulie, returul.

Iar prima adversară a FCSB-ului se stabileşte marţi, prin tragerea la sorţi. În mod normal, FCSB nu ar trebui să aibă mari emoţii în primul tur preliminar, în condiţiile în care printre posibilii adversari se regăsesc Dinamo Batumi (Georgia), Dinamo Minsk (Belarus), Ordabasy (Kazahstan) şi Virtus (San Marino).

Articolul continuă după reclamă

Totuşi, cum echipele româneşti nu prea au strălucit în cupele europene, în ultimii ani, cei de la FCSB nu ar trebui să se considere dinainte învingători, indiferent de numele care le iese în cale.

Miercuri, 19 iulie 2024, FCSB ar urma să-şi afle şi eventualul adversar din turul II preliminar al UEFA Champions League, în cazul în care trece cu bine de primul tur preliminar. Iar de aici înainte trebuie precizat că viaţa celor de la FCSB s-ar complica foarte tare, pentru că echipa campioană a României nu are asigurat statul de cap de serie în turul II preliminar din cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

Asta înseamnă că, dacă trece cu bine de Dinamo Batumi, Dinamo Minsk, Ordabasy sau Virtus, FCSB ar urma să dea piept, în turul II preliminar din UEFA Champions League, cu formaţii precum PAOK Salonic, Maccabi Tel Aviv, Ferencvaros Budapesta, Sparta Praga, Malmo FF sau Midtjylland.

Cei mai accesibili adversari pentru FCSB, din turul II preliminar, ar putea fi APOEL Nicosia, Ludogoreţ Razgrad, dacă trece de primul tur preliminar, sau HJK Helsinki, dacă trece de primul tur preliminar.

Corvinul Hunedoara îşi află prima adversară din preliminariile UEFA Europa League

Corvinul Hunedoara, câştigătoarea Cupei României la fotbal, ar urma să reprezinte ţara noastră în preliminariile Europa League. Corvinul, care revine în cupele europene după o pauză de mai bine de 40 de ani, intră în competiţie încă din primul tur preliminar şi ar urma să-şi afle marţi, 18 iunie 2024, prima adversară din preliminariile UEFA Europa League.

Corvinul Hunedoara va avea încă din start o viaţă extrem de dificilă, mai ales că vorbim despre o echipă ce încă evoluează în Liga a doua din România. Posibilele adversare sunt Şeriff Tiraspol (Moldova), NK Maribor (Slovenia), Tobol (Kazahstan), Wisla Cracovia (Polonia), Pafos (Cipru) şi Paks (Ungaria). Corvinul joacă meciurile din primul tur preliminar al UEFA Europa League pe 11 iulie, turul, şi 18 iulie, returul.

Ca şi în cazul FCSB, Corvinul şi-ar putea afla încă de pe 19 iunie 2024 eventualul adversar din turul II preliminar al UEFA Europa League. Culmea este că, dacă pică cu NK Maribor sau Şeriff Tiraspol în primul tur preliminar şi trece de una dintre cele două formaţii, Corvinul Hunedoara ar urma să fie cap de serie în turul II preliminar, preluând coeficientul UEFA al echipei eliminate. 

Dacă este cap de serie în turul II preliminar al UEFA Europa League, Corvinul Hunedoara ar putea da piept cu formaţii precum Kilmarnock (Scoţia), Panathinaikos Atena (Grecia), Silkeborg (Danemarca) sau Maccabi Petah Tikva (Israel). Dacă ajunge în turul II preliminar al UEFA Europa League, dar nu dobândeşte statutul de cap de serie, Corvinul Hunedoara ar putea da piept cu formaţii precum Ajax Amsterdam (Olanda), Sporting Braga (Portugalia), Rapid Viena (Austria), NK Rijeka (Croaţia) sau Trabzonspor (Turcia).

CFR Cluj şi Universitatea Craiova, capi de serie în turul II preliminar din UEFA Conference League

CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova sunt reprezentantele României în UEFA Conference League. Iar cele două formaţii intră în competiţie abia în turul II preliminar. Asta înseamnă că îşi află primele adversare la tragerea la sorţi de miercuri, 19 iunie 2024, urmând ca primele meciuri să le dispute pe 25 iulie 2024, turul, şi 1 august 2024, returul.

CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova au statut de cap de serie la tragerea la sorţi pentru turul II preliminar din UEFA Conference League. Asta înseamnă că cele două echipe evită adversari precum FC Copenhaga (Danemarca), Gent (Belgia), Vitoria Guimaraes (Portugalia), Legia Varşovia (Polonia), Austria Viena (Austria) sau Hajduk Split (Croaţia).

Totuşi, CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova ar putea ajunge să dea piept cu formaţii precum Brann Bergen (Norvegia), Slask Wroclaw (Polonia), Elfsborg (Suedia) sau CSKA 1948 Sofia (Bulgaria).

Dacă au noroc la tragerea la sorţi, CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova pot pica cu adversare precum Sliema Wanderers (Malta), Cliftonville (Irlanda de Nord), St Patricks (Irlanda), St Josephs (Gibraltar), La Fiorita (San Marino) sau Milsami Orhei (Moldova).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Se stabileşte prima adversară a FCSB din UEFA Champions League. Emoţii şi pentru celelalte reprezentante ale României în cupele europene