Universitatea Craiova şi-a aflat posibila adversară din turul II preliminar al Ligii Campionilor
Miercuri, la Nyon (Elveţia), a avut loc tragerea la sorţi pentru turul II preliminar al Ligii Campionilor, competiţie în care este angrenată şi Universitatea Craiova, campioana României la fotbal.
Dacă trece de ML Vitebsk, campioana Belarusului, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, 7 sau 8 iulie turul, în deplasare, şi 14 sau 15 iulie returul, pe teren propriu, Universitatea Craiova va da piept, în turul II preliminar al competiţiei, cu învingătoarea dintre Borac Banja Luka, din Bosnia Herţegovina, şi Levski Sofia, din Bulgaria.
Se poate spune că Universitatea Craiova a avut noroc la tragerea la sorţi. Oltenii ar putea da piept cu cea mai slab cotată dintre echipele considerate cap de serie pe partea lor de tablou. Universitatea a evitat posibili adversari precum Dinamo Zagreb, Slovan Bratislava, Omonia Nicosia sau Hapoel Beer Sheva.
Dacă ajunge în turul II preliminar din Liga Campionilor, Universitatea Craiova joacă primul meci în deplasare, pe 21 sau 22 iulie, iar al doilea meci acasă, pe 28 sau 29 iulie.
Borac Banja Luka îl are preşedinte pe Zvjezdan Misimović, fostul jucător de la Bayern Munchen şi Galatasaray Istanbul, iar din lot fac parte fotbalişti precum portarul Mladen Jurkas, prezent cu naţionala Bosniei şi Herţegovinei la Cupa Mondială 2026 din America de Nord, sau Stojan Vranjes, fotbalist trecut pe la CFR Cluj.
Levski Sofia are şi ea un preşedinte celebru, Naşko Sirakov, fost fotbalist care a evoluat cu naţionala Bulgariei inclusiv la Mondialul din 1994. Din lotul bulgarilor fac parte fotbalişti precum Christian Makoun, 15 selecţii în naţionala Venezuelei, fotbalist trecut pe la Juventus Torino, sau Kristian Dimitrov, 24 de selecţii în naţionala Bulgariei, fotbalist trecut pe la CFR Cluj.
