Ce sunt piticele brune, găsite de telescopul James Webb în afara galaxiei. Descoperire importantă a NASA
Telescopul James Webb, operat de NASA, a făcut posibilă detectarea unor obiecte celeste pe care, până acum, nu le-am fi putut observa, inclusiv pitice brune care ar putea oferi noi informații despre formarea universului, scrie Engadget.
Recent, o echipă de astronomi a identificat o "populație bogată de posibile pitice brune" în afara galaxiei noastre, în clusterul de stele NGC 602, situat la periferia galaxiei pitice Small Magellanic Cloud. Până în prezent, erau cunoscute aproximativ 3.000 de pitice brune în interiorul Căii Lactee, însă telescopul Webb a reușit să le detecteze pe acestea la o distanță de 200.000 de ani-lumină.
Liderul echipei de cercetători, Peter Zeidler, de la Agenția Spațială Europeană, a explicat că sensibilitatea și rezoluția spațială ale instrumentelor Webb sunt esențiale pentru detectarea acestor obiecte îndepărtate.
Piticele brune sunt obiecte cosmice care nu sunt nici planete, nici stele
Piticele brune sunt obiecte cosmice care nu sunt nici planete, nici stele. Sunt mai mari decât giganții gazoși, cum ar fi Jupiter, dar nu suficient de mari pentru a genera lumină intensă, motiv pentru care sunt numite "stele eșuate".
Conform observațiilor echipei, acestea se formează ca stelele, dar nu acumulează suficientă masă pentru a deveni stele adevărate. Descoperirea ar putea contribui la rezolvarea problemei "masei lipsă" din univers.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰