Elevii români au câştigat un concurs internaţional de aşezări spaţiale cu peste 23.000 de participanţi
Două echipe de elevi de clasa a 10-a şi a 11-a de la Colegiul Naţional Sfantul Sava au uimit la un concurs internaţional de aşezări spaţiale cu proiecte spectaculoase, capabile să susțină viața a mii de oameni în spaţiu
Şi asta fără să se simtă diferenţa de la cer la pământ. Am înţeles că vom face în continuare agricultură, vom avea medici, spitale, poate chiar mai performante decât acum.
Cert este că ne-au salvat de o grijă, dacă se întâmplă ceva ne putem muta liniştiţi în spaţiu. Am mai aflat că există un satelit natural care este foarte asemănător cu planeta noastră, se numeşte Titan, are suprafaţa solidă, are anotimpuri, fenomene meteorologice.
Informaţiile documentate le primi de la copii însă.
"Acest proiect pe care l-am creat noi constă în construirea unei așezări spațiale în cazul unei situații apocaliptice, cum ar fi suprapopularea sau schimbări climatice. Putem locui aici. Concursul se numește NSS Space Settlement Contest, au participat la acest concurs peste 23.000 de elevi din 31 de țări", a declarat Denisa Guşu.
"Am și câștigat locul 2 la clasa a 11-a și suntem 9 elevi de clasa a 10-a, deoarece cei de la National Space Society urmăresc ca proiectul să aibă cât mai multe idei inovative. Iar la noi ideile inovative au fost laboratorul de gene, deoarece pentru noi e foarte important să menținem specia umană. De asemenea, avem și securitatea cibernetică, Cyber Security-ul, care este foarte important întrucât trebuie să asigure sistemele în cazul în care cineva se îmbolnăvește și există posibilitatea să strice sau să facă vreo problemă pe navă. Iar practic tot ceea ce este în această navă care poate susține viața până la 10.000 oameni este ca un oraș în spațiu", a explicat Andrei Vancea.
"Am început să ne informăm despre tot felul de resurse, despre planete de la începutul anului școlar", a spus Eliza Dinu.
Lucreţia Tiţa, profesoară de chimie, le-a oferit sprijin elevilor.
"I-am ajutat întotdeauna, i-am susţinut. Au abordat un proiect foarte curajos, un proiect care cred că face mândră şcoala românească", a spus aceasta.
"Trecem și la al doilea proiect. Se numeşte DAVA Orbital. Am luat premiul întâi la clasa a 10-a. DAVA face o referire la identitatea noastră, să zicem, a românilor. Este foarte important ca nava să fie cât mai primitoare", a explicat Sabin Naghi.
"Principalul nostru factor care face diferența este codul NEI, pentru inteligență artificială atât pentru selecția umană cât și pentru sistemele aeroponice", a declarat Rareş Cristescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
