Pot părinţii să garanteze succesul copiilor prin presiune? Consilier şcolar: Nu există o reţetă pentru toţi
Înainte de examene, mulți elevi intră într-un maraton al presiunii şi al oboselii. Pe scurt... în burnout. Invitată la Observator 16, consilierul şcolar Gabriela Maalouf a vorbit despre presiunea pusă pe elevi, aşteptările nerealiste ale multor părinţi şi despre întrebarea pe care şi-o pun tot mai mulţi: "Mai au copiii timp să-şi trăiască copilăria?".
Adaugă-ne ca sursă preferată în GooglePrezentator: E greșeala părinților, a profesorilor sau e o presiune indusă de elevi?
Gabriela Maalouf: Presiunea e normală, e un concept ca oricare altul care, până într-un punct, e funcțional: ne ajută să progresăm, să mergem mai departe. Presiunea e nesănătoasă atunci când ajungem să mințim. Le spunem copiilor: "Acum se decide viitorul tău". Bineînțeles că un copil nu are puterea să pună această întrebare, dar noi, ca adulți, am putea să diferențiem între fapt și opinie. Conform cărei statistici e demonstrat că, într-un procent de peste 50%, acest examen a decis viitorul cuiva? Dacă noi am putea să discriminăm și să spunem: nu e o opinie, e un scenariu apocaliptic care vine dintr-o frică reală pe care adultul o are, atunci ne-am întoarce la propria persoană și am spune: hai să ne uităm ce au făcut oamenii care au avut succes. Poate la unii se dovedește că au avut un parcurs academic pentru că au avut o minte academică. Alții au avut altă inteligență, poate motrică, și au urmat altă rută. Nu există o rețetă pentru toată lumea și mai corect e să observ copilul, să văd la ce e bun și să mă uit ce au făcut alți oameni din domeniul respectiv.
Prezentator: Identifici și ce faci mai departe? Îl dai la meditații, cursuri, competiții sau îl lași într-un spirit liber?
Gabriela Maalouf: Nu există un adevăr absolut. Ca idee, tu spui: "Uite, copilul meu e bun la mate și îl dau la meditații". Asta contravine cu realitatea pe care o simt eu când trebuie să fac lucrul ăsta. Trebuie să admitem că examenele sunt firești. Dăm examene până la finalul vieții. Trebuie să ne facem această reziliență la frustrare. E normal să învățăm și apoi cineva să ne evalueze. Dacă lăsăm un copil fără să învețe deloc să fie evaluat, se va regăsi ca tânăr adult în situații în care va primi feedback, iar rezistența aceasta scăzută la frustrare e demonstrată științific că nu ajută și se întâmplă tragedii.
Prezentator: Ajută să aibă și momente în care să-și mai trăiască copilăria?
Gabriela Maalouf: Logic. Până în 8–10 ani avem joc structurat și timp nestructurat, care ar trebui să fie în egală măsură. Câți copii fac și joacă, și școală, și meditații în egală măsură? Cei mai mulți stau de la 8 până la 4–6 în zona de structurat, în care cineva stabilește regulile, și apoi se duc acasă și mai prind o oră-două de copilărie. Clar e o zonă disfuncțională. După 10–14 ani e musai să găsim o pasiune. Copilul să aleagă la ce e bun: la mate, fizică, istorie, fotbal. Și atunci, între 10–14 ani, copilul trebuie să-și lucreze această abilitate, începând cu minimum 30 de minute pe zi, crescând progresiv la o oră și jumătate–două ore pe zi, în care eu activ lucrez, fie că e meditație, fie că sunt eu autodidact. Dar fără să-mi spună mama sau profesorul că, dacă ratezi și iei o notă mică, ți se distruge viața. Poate că nu intri la facultatea dorită, s-ar putea să nu iei bursa dorită, dar cu siguranță nu toată viața o să pice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
