Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viteza unui site, factor decisiv pentru Google. Metode eficiente pentru a o crește

Cei care administrează un website în mod profesional trebuie să fie atenți la fiecare detaliu, pentru că multe elemente pot face diferența între o evoluție superioară și una fără vitalitate sau chiar cu o traiectorie descendentă.

de Redactia Observator

la 13.05.2019 , 15:20

Metode de creștere a site-ului Google Cum poate fi crescută viteza unui website

Cei care administrează un website în mod profesional trebuie să fie atenți la fiecare detaliu, pentru că multe elemente pot face diferența între o evoluție superioară și una fără vitalitate sau chiar cu o traiectorie descendentă. Viteza de încărcare a paginilor unui website este un astfel de detaliu extrem de important din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, teama oricărui administrator de business online: modul de indexare a website-ului de către motoarele de căutare! Se știe foarte bine faptul că un paginile web care se încarcă foarte rapid vor fi mai bine indexate de către Google, motorul de căutare cel mai utilizat în țara noastră și nu numai.

Viteza de încărcare a unui website nu influențează doar poziția sa în rezultatele oferite la căutările online, ci și vânzările unui business. Mai ales dacă ne referim la un magazin online, viteza de încărcare este extrem de relevantă pentru utilizatori. Aceștia își doresc să navigheze extrem de repede, totul să se încarce aproape instant. Analize publicate online au indicat faptul că mari retaileri americani au constatat influențe directe asupra vânzărilor calculate în funcție de modificarea vitezei de încărcare a website-ului. Chiar și o secundă de întârziere la încărcare a paginii web poate determina mai puține vizualizări de pagină și o scădere a satisfacției clienților. În e-commerce se observă implicit scăderea ratei de conversie, un semnal de alarmă foarte important pentru afacere.

Articolul continuă după reclamă

Este clar așadar că viteza de încărcare a unui website trebuie crescută, orice tip de pagină web ar fi - magazin online, website de prezentare, website de rezervări online, blog, ziar online etc. Ideal este ca timpul de încărcare a website-ului să fie de maximum 3 secunde, chiar mai puțin așadar, dacă este posibil. Orice timp superior înseamnă riscuri, iar dacă timpul va fi mai mare de 6-8 secunde, trebuie acționat urgent!

În ideea de optimizare a vitezei de încărcare, totul începe cu găzduirea web. Trebuie ales un serviciu de hosting de foarte bună calitate. Dacă este vorba despre un business, atunci se poate alege un server dedicat pentru găzduire web, astfel încât toate resursele să fie alocate strict pentru pagină, fără a se împărți cu alte website-uri și fără a depinde așadar de traficul de pe acestea. Un server dedicat este ceva mai scump decât un plan clasic de găzduire web, insă merită această alegere, mai ales pentru jucătorii din comerțul electronic.

Există multe alte detalii ce trebuie puse la punct pentru ca viteza unui website să fie cât mai bună. Spre exemplu, este necesară optimizarea imaginilor utilizate, proces care se poate face cu ajutorul unor programe speciale. O imagine poate arăta la fel pentru orice privitor, însă având dimensiuni mult diferite, deci timp de încărcare diferit. De asemenea, fotografiile utilizate trebuie să aibă dimensiunea efectivă necesară specificată în pixeli. Încă un element demn de luat în calcul: funcția cache, o versiune statică a websiteului. Să nu uităm și de activarea cache în browser. Pe listă mai putem adăuga optimizarea codului, a fișierelor CSS și JavaScript, utilizarea de html atunci când php nu este neapărat necesar, menținerea unui singur cod de urmărire (Google Analytics) și a cât mai puține coduri externe, dacă este cazul.

Pentru analiza vitezei de încărcare a unui website și pentru alți indicatori relevanți se poate folosi PageSpeed Insights de la Google. Ideală este colaborarea cu o firmă de optimizare SEO și dezvoltare web suficient de experimentată în domeniu, care poate face o analiză completă și care poate oferi soluțiile rapide de acțiune, pe care să le și implementeze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Tehnologie » Viteza unui site, factor decisiv pentru Google. Metode eficiente pentru a o crește