Antena Meniu Search
x

Netflix testează restricționarea conturilor partajate între mai multe persoane. Mesajele primite de unii utilizatori

Netflix a început să testeze restricționarea conturilor partajate între mai multe persoane. Unii utilizatori s-au plâns că în timpul vizionării le-a apărut mesajul „Dacă nu locuiți cu proprietarul acestui cont, trebuie să aveți propriul dumneavoastră cont pentru a putea urmări în continuare”.

de Redactia Observator

la 12.03.2021, 12:19

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă - Shutterstock
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Un purtător de cuvânt al platformei de streaming a declarat pentru BBC că „acest test este conceput pentru a ne asigura că persoanele care utilizează conturi Netflix sunt autorizate să facă acest lucru”. Acesta a declarat, însă, că o decizie definitivă nu a fost încă luată.

Netflix încearcă să împiedice utilizatorii neeligibili să folosească serviciile platformei, deși nu este clar câte persoane folosesc platforma, în realitate.

Platformele de streaming, inclusiv Netflix, HBO Go, Amazon Prime și Disney +, permit utilizatorilor să creeze mai multe profiluri în cadrul contului, dar termenii și condițiile specifică faptul că acestea sunt destinate utilizării de către persoanele din gospodărie.

În 2016, co-fondatorul și directorul executiv al Netflix, Reed Hastings, a declarat că „partajarea parolelor între mai multe persoane este ceva cu care trebuie să înveți să trăiești, pentru că sunt parole legitime, folosite de partenerul de viață, de alți membri ai familiei, așa că nu e o linie clară, și ne merge bine așa cum e".

În octombrie 2019, un alt director Netflix a declarat că compania analizează problema partajării parolelor, dar a spus că nu există „planuri mari de anunțat în acest moment cu privire la eventuale schimbări”.

Netflix a câștigat aproape 37 de milioane de noi abonați în 2020, acum fiind peste 200 de milioane de persoane abonate în întreaga lume.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Tehnologie » Netflix testează restricționarea conturilor partajate între mai multe persoane. Mesajele primite de unii utilizatori