Oportunități de finanțare, growth hacking, companii inovatoare și un premiu de 50.000 de euro la iCEE.fest: UPGRADE 100
Noul iCEE.fest: UPGRADE 100 – cel mai mare festival din regiune dedicat transformărilor provocate de internet și tehnologie, va avea loc la București joi si vineri, săptămâna viitoare.
Noul iCEE.fest: UPGRADE 100 – cel mai mare festival din regiune dedicat transformărilor provocate de internet și tehnologie, va avea loc la București joi si vineri, săptămâna viitoare.
Din acest an, organizatorii au anunțat un nou format, în agendă fiind peste 150 de speakeri de la marile companii din digital si tehnologie.
-
Google și Facebook vin cu cele mai mari delegații din istoria de 8 ani a festivalului
-
Vor fi 11 linii de conținut variate, de la video gaming, publicitate online si viralitate, până la jurnalism si PR, continuând cu VR/AR si experimente de comunicare, e-commerce, fintect, e-health si multe alte direcții.
În festival debutează anul acesta si un amplu eveniment paralel dedicat întâlnirii startup-urilor cu investitorii: UPGRADE 100 Startups.
-
Accesul startup-urilor se face fie pe bază de bilet, fie prin înscriere (locuri limitate) pentru bilete subvenționate 100%, aici.
Astfel, în a doua zi a festivalului, 14 iunie, vor fi două scene dedicate, cu subiecte legate de creșterea accelerată, despre corporații care caută investiții în startup-uri, despre cum să obții finanțare europeană precum si competiții pentru startup-uri cu un mare premiu de 50.000 de euro.
Conținut valoros pentru startup-uri și antreprenori
>>> Scena UPGRADE 2 dedicată startup-urilor – agenda completă este publicată aici - va fi deschisă cu o dezbatere despre oportunitățile de finanțare la orice nivel al dezvoltării ai fi, cu reprezentanți ai unor importante fonduri de investiții, printre care Ondrej Bartos (General Partner Credo Ventures), Krzysztof Palucki (Associate OTB Ventures), Dan Mihăescu (GapMinder) sau Panagiotis Karampinis (Endeavor Greece).
>>> Apoi vor prezenta asa-numiții „growth hackeri”: Ben Kaplan (PR Hacker) va vorbi despre cum să ajungi în atenția presei, Ferdinand Goetzen (Recruitee) vine cu insght-uri despre cum să construiești cea mai bună echipă, iar Theodore Moulos și Adrian Vlasiu (GrowthRocks) vor prezenta 13 strategii de crestere neconvenționale.
>>> O scenă dedicată startup-urilor din România nu ar fi completă fără UiPath, primul unicorn născut în România – compania care a reusit performanța să ajungă de la sub 200 de milioane de dolari la peste 7 miliarde evaluare în doar doi ani.
-
Răzvan Antim, business development manager la UiPath, va spune povestea si va oferi sfaturi valoroase despre cum s-a ajuns la această explozie, după mai bine de 10 ani de la lansarea companiei, în 2005.
>>> Pe aceeasi scenă, Orange își va prezenta câteva dintre echipele care au participat la acceleratorul Orange Fab.
Alături de Monica Obogeanu, startup programs manager Orange, pe scenă vor urca Vlad Cazan (Kfactory), Bogdan Nourescu (CBNAgro.tech), Vlad Bușilă (Mozaik), Radu Motișan (uRADmonitor) și Adina Roșca (Fundația Orange).
>>> Sesiunea a doua va începe cu „agora investitorilor” unde, la aceeași “masă”, vor sta potențiale sute de milioane de euro reprezentate de fondurile de investiții pe care aceștia le reprezintă.
Printre cei care vor discuta cele mai importante aspecte investiționale pentru startup-urile din regiune sunt: Dimitris Kalavros-Gousiou - Velocity Partners VC, Ondrej Bartos - Credo Ventures, Panagiotis Karampinis - Endeavor Greece, Mihai Sfințescu - Abilito Capital, Iulian Cîrciumariu - V7 Capital, Dragoș Stănescu - 0 Day Capital, Cosmin Ochișor - GapMinder Venture Partners, Mihaly Szalontay - Flashpoint Venture Capital și Mălin Ștefănescu - TechAngels România
Competiții pentru startup-uri
>>> Demo Day al programului Techcelerator
Prezent în București și Cluj-Napoca, Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor aflate în faza de (pre) accelerare.
-
185 de startup-uri au aplicat la acest program iar 26 dintre acestea și-au susținut pitch-ul în fața juriului
-
O să vedem la ce nivel au ajuns după 10 săptămâni de pregătire alături de mentorii Techcelerator
-
Investițiile în companiile participante sunt oferite de partenerul strategic GapMinder Venture Partners.
Sunt vizate companiile inovatoare, care apreciază că au potențial ridicat de dezvoltare și extindere la nivel internațional, din industrii în creștere, precum: FinTech, PropTech, transformare digitală, securitate cibernetică, inteligență artificială, soluții IT pentru sănătate, AgTech și altele.
>>> Concursul „The UPGRADE 100 Floors Elevator” va permite startup-urilor din România, și nu numai, să lupte live pe scena festivalului pentru un premiu de 50.000 de euro, oferit de fondul de investiții de capital de risc GapMinder Venture Partners.
-
În anii precedenți, iCEE.fest a organizat competiția „200 Seconds of Fame”, unde startup-urile care aplicau intrau în sesiunea de pitching în fața juriului.
Anul acesta, regulile jocului se schimbă întrucât GapMinder Venture Partners duce competiția la un nou nivel, și pune la bătaie un premiu de 50.000 de euro de tip notă convertibilă (o formă de împrumut, nerambursabil, convertibil în acțiuni la o evaluare viitoare a companiei).
Soluții de accelerare, investiții și fonduri europene
Într-o scenă gândită alături de Spherik Accelerator (Focus Stage 4, Ziua 2) organizatorii au adunat o serie de antreprenori și companii care pot ajuta startup-urile aflate la început de drum să-și gestioneze mai bine pașii spre un viitor de succes.
Punctul, cele 4 sesiuni pun accentul atât pe dezvoltarea ideilor din fazele incipiente cât și pe promovarea acestora în fața unor investitori majori:
>>> Secretele ecosistemului european de startup-uri alături de Cristina Juc (gazda sesiunii, Project Manager @ Spherik Accelerator), Andrew Wrobel (Emerging Europe), Augustin Radu (IMT Starter), Sveatoslav Vizitiu (Wello) și Stoyan Yankov (Stoyan Consult).
>>> Despre cum să-ți crești startup-ul la nivel mondial cu Bogdan Ceobanu (European Commision), Frosina Ilievska (EMG Group), Aleksandra Karan (Serbia Start Up) și Peter Barta (The Long Run).
>>> Dragoș Nicolaescu (TechAngels) și Anu Oks (EstBAN) îți vor spune tot ce trebuie să știi despre despre cum să lucrezi cu investitorii de tip business angel.
>>> Despre cum să accesezi fonduri europene pentru a-ți dezvolta ideile cu Alberto Siera (Zabala Innovation Consulting), Costin Octavian Sorici (Company Project Management Solutions) și Antonio Carlos Ruiz Soria (Economia Creativa).
Pe site-ul UPGRADE 100 găsiți disponibile 8 tipuri de bilete, cu prețuri pornind de la doar 75 de euro. 300 de studenți pot ajunge la festival gratuit, prin înscriere la Bursele UPGRADE 100.
iCEE.fest: UPGRADE 100 are loc la Bucuresti săptămâna care urmează, joi si vineri, și este realizat cu sprijinul Orange, Nissan, George / BCR, Coca-Cola, GLO, mPlatform, MedLife, Verizon Media, MedLife, Majoritas Academy și a altor susținători.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰