Video All inclusive vs. a la carte. Ce aleg turiștii pe litoralul românesc și și care sunt diferențele de preț
O vacanţă excelentă se traduce prin condiţii de top, linişte şi relaxare şi mâncare. Dacă se poate cât mai multă şi cât mai bună. Pe scurt - all inclusive. Asta caută turiştii şi pe litoralul românesc şi asta servesc şi hotelierii. Pe tot litoralul, sunt 55 de unităţi de cazare care îţi oferă totul. E drept, plăteşti mai mult pe un sejur, dar nu mai ai nevoie şi de bani de cheltuială. Există însă şi turişti care preferă să hoinărească în căutarea unor experienţe pe care doar la hotelurile a la carte le găseşti.
La unul dintre hotelurile de 4 stele din Olimp, nu mai este nicio cameră liberă. Oferta all inclusive şi piscinele instagramabile ca-n Thailanda conving tot mai mulţi turişti să plătească totul deodată pentru o vacanţă fără griji. O noapte costă 1.200 de lei.
Turiştii se declară încântaţi de serviciile oferite de programul all inclusive.
"Ai efectiv tot, zece feluri de mâncare, să pui aşa ca românul. Ca în Bahamas. ce-ţi mai trebuie Bahamas, dacă e aici?", a spus un turist.
"În primul rând, faptul că nu mai alergi după mâncare prin toată staţiunea și nu mai stai la cozi. Aștepți să-ţi vină mâncarea într-o oră, nu ești mulţumit și dai o grămadă de bani", a adăugat altă persoană.
De ce aleg turiştii români varianta all inclusive
Confortul şi activităţile nelimitate, care îi ţin pe copii ocupaţi, atârnă şi mai mult balanţa în lupta all inclusive versus a la carte. Asta au speculat şi hotelierii care au deschis în acest sezon încă 10 unităţi all inclusive pe litoral.
"Toate cele 3 mese incluse, gustări pe toata durata zilei, băuturi, locuri de joacă exterioare, 2 piscine infinity, două pentru copii. Avem activităţi atât pentru copii, cât şi spectacole pentru adulți", a explicat Valentina Ţică, șef recepție hotel all inclusive.
Dacă hotelurile obişnuite oferă cel mult două mese pe zi, la all inclusive abundenţa e cuvântul de ordine de dimineaţă până seara.
"Astăzi avem pui umplut cu bacon, tochitura ardelenească, pastramă de vită, şalău la grătar, spaghete, cous cous pentru vegani, pulpe la grătar și nelipsitele sărmăluțe. 12 feluri de mâncare caldă, plus garnituri și salate, aperitive, peste 50 de feluri de mancare", a declarat George Ciubuc, bucătar.
"Cred că pentru turist e o experienţă. Din perspectiva operatorului a la carte, este costisitor, clar. Lucrurile sunt cu ghici, adică e foarte riscant. Tu ai personal, dar turiştii vin, nu vin, seara neavând masă obligatoriu inclusă, poate aleg să se plimbe în stațiuni. Nu ştii câtă marfă să iei", a precizat Anca Nedea, manager hotel.
În Eforie, o cameră doar cu mic dejun, la un hotel de 4 stele costă, în luna iulie, peste 500 de lei, dar include şi un şezlong. Muzica live, bucătarii de peste mări şi ţări, dar şi mâncarea gătită în faţa turiştilor sunt plusurile pe care mizează hotelierii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰