Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Veşti bune pentru iubitorii de schi. Unde găsim zăpadă de peste un metru chiar şi la mijloc de martie

Iarna rămâne la înălţime. Ninsorile şi temperaturile scăzute din ultimele zile au prelungit sezonul de schi la munte. În staţiunea Rânca, din Gorj, zăpada a măsurat un metru, iar priveliştea a atras mii de turişti.  În stațiunea Toplița, din județul Harghita, turiştii s-au bucurat de o plimbare în jurul pârtiei cu bobul. 

Diana Speretoiu
de Diana Speretoiu

la 13.03.2023 , 08:35

Cine a petrecut weekendul la poalele Vârfului Păpușa, la o altitudine de 1.700 metri s-a bucurat de zăpadă proaspătă chiar și acum la mijloc de martie. Munţii înzăpeziţi, priveliştea ca în toiul iernii au atras, în aceste zile, la Rânca, peste 2.500 de turişti. Vestea bună este că se va mai putea schia aici cel puţin trei săptămâni de acum înainte

Turiştii care merg la Rânca au noroc. Zăpada rezistă mai mult acolo, fiindcă este staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din ţară. Preţurile pentru echipamentele de ski pornesc de la 20 de lei şi ajung până la 120 de lei. Stratul de zăpadă se apropie de un metru şi jumătate în unele locuri. 

"Venim de foarte mult timp şi ştim că putem să schiem şi la jumătatea lunii martie. Venim în fiecare an, eu, cel puţin de 12 ani."

Vezi și

Constantin Pănescu, cabanier: De obicei, în Rânca, zăpada ţine până la începutul lunii mai. 

Iar unde nu e zăpadă naturală, se găseşte artificială, pentru că temperaturile permit funcţionarea tunurilor de zăpadă. De asemenea, Domeniul Schiabil Transalpina, multe dintre pârtiile din Straja ori Maramureș sunt încă funcționale. O noapte de cazare în Rânca începe de la 120 de lei şi poate ajunge până la 220 de lei. 

În stațiunea Toplița, din județul Harghita, bobul pe roller coaster a fost cel mai căutat. Pista de bob are aproape doi kilometri lungime și îi plimbă pe doritori în jurul pârtiei.

Turiştii au profitat şi de ultima zăpadă. 

Gyorgy Levente, monitor de schi: Zăpada e foarte bună în condiţii excelente pe toate cele trei pârtii şi nu avem o dată în calentar în care se închide. 

La Topliţa există trei pârtii pentru schi, iar skipassul pentru un adult costă o sută de lei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Vi se pare corect raportul calitate-preţ pe litoralul românesc?
Observator » Travel » Veşti bune pentru iubitorii de schi. Unde găsim zăpadă de peste un metru chiar şi la mijloc de martie