Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Via Transilvanica, traseul turistic unic în România, a fost deschis. Ce obiective se pot vizita în cele 10 județe

Via Transilvanica, traseul turistic unic în România, care uneşte obiective din 10 judeţe, a fost deschis astăzi integral. 1.400 de kilometri sunt gata de explorat pentru excursii la pas, cu bicicleta sau călare. Charlie Ottley, producătorul BBC stabilit în România, este ambasadorul acestui proiect ambiţios pe care l-a promovat peste tot în lume.

de Redactia Observator

la 08.10.2022 , 20:37

Drumul iniţiatic traversează 107 oraşe şi sate pe un traseu încărcat de istorie, cultură şi tradiţii. Via Transilvanica străbate România în diagonală, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin şi a fost inaugurată în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia. 

Jean Christian, turist din Franţa, a rămas uimit de ce i-a arătat Via Transilvanica. A străbătut o porţiune din traseu pe bicicletă şi vrea să se întoarcă. 

Jean Christian Tirat, turist din Franţa: Am descoperit pe Via Transilvanica o porţiune superbă, zona Banatului. Am descoperit cu bicicleta. Este probabil cel mai lung drum prin munte din Europa. Extraordinar!

Vezi și

Charlie Ottley, britanicul cunoscut pentru documentarele Wild Carpathia şi Flavors of Romania, a fost unul dintre promotorii traseului unic în România.

Pe acelaşi subiect

Charlie Ottley, jurnalist: Ceea ce am vrut să facem a fost să ne plimbăm şi să vorbim despre câteva probleme, despre cum viitorul turismului românesc s-ar putea îmbunătăţi, cum ne-am putea asigura că protejăm cât mai bine tot ce este plin de istorie. Ei bine, Să aducem oamenii aici să vadă peisaje uimitoare. 

Ultimele borne care marchează traseul simbol au fost montate la Ciugud, unde a dat o mână de ajutor şi Mihai Petre, alt ambasador al Via Transilvanica. 

Mihai Petre, ambasador Via Transilvanica: Dincolo de faptul că am descoperit o altă Românie pe care nu o ştim aşa, cred că pentru fiecare dintre noi Via Transivlvanica poate fi un drum iniţiatic. Mi-aş dori să fac traseul în paşi de dans, bineînţeles. 

Iniţiatorii proiectului sunt fraţii Alin şi Tiberiu Uşeriu şi Asociaţia Tășuleasa. Odată lansat, România se înscrie în rândul țărilor cu trasee celebre ce generează milioane de turiști anual. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Via Transilvanica, traseul turistic unic în România, a fost deschis. Ce obiective se pot vizita în cele 10 județe