Antena Meniu Search
x

15 județe intră de la 12.00 sub cod galben de vreme severă. O să plouă în câteva ore cât pentru două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de vreme severă, valabilă pentru mai multe județe din sud-vestul țării. Sunt vizate zone din Banat, Crișana, Oltenia, nord-vestul Munteniei, Carpații Occidentali și Meridionali. Potrivit specialiștilor, în doar câteva ore va ploua cât pentru două săptămâni.

de Redactia Observator

la 22.05.2023, 10:34

Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale ţării, valabilă în intervalul 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 21.

Cantităţile de apă vor depăşi 30 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor depăşi 65 de kilometri la oră. "În intervalul menţionat în Oltenia, nord-vestul Munteniei, Banat, Crişana, precum  şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 55...65 km/h), vijelii şi grindină", anunţă ANM.

Harta județelor afectate de codul galben

meteoromania.ro

Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. ANM precizează că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată în vestul Dobrogei şi în sud-estul Munteniei.

Pe acelaşi subiect

Vremea în Capitală: Maxime de până la 27 de grade și ploi de scurtă durată

Potrivit prognozei speciale pentru București, emise luni de ANM, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiază când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată. Temperatura maximă va fi de 25-27 de grade.

Temporar vântul va prezenta unele intensificări cu rafale de 40-50 km/h.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Vremea » 15 județe intră de la 12.00 sub cod galben de vreme severă. O să plouă în câteva ore cât pentru două săptămâni