Alertă de inundaţii emisă de hidrologi. Cod portocaliu pe râuri din şase judeţe
Hidrologii au emis, miercuri, o alertă cod portocaliu de inundații pe râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Arad și Alba.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a transmis miercuri noi avertizări privind creșterea cotelor de apărare pe mai multe râuri și bazine hidrografice din țară.
Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcӑu, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu și Olt, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Vizate de un Cod galben sunt, de miercuri ora 12:00 și până vineri ora 12:00, râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt şi Argeş.
Cod portocaliu de inundații pe râuri din șase județe
În intervalul miercuri ora 12:00 – vineri ora 12:00 este cod portocaliu pe râul Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti (sector ȋndiguit - judeţul Satu Mare) şi pe râul Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (sector ȋndiguit - judeţul Satu Mare).
Un alt cod portocaliu vizează, de miercuri ora 20:00 până joi ora 18:00, râuri din bazinele: Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte Ac. Cӑlineşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Cӑlineşti (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare începând de miercuri ora 22:00 până joi ora 12:00 pe unele râuri din judeţele Bihor şi Alba.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰