Video Ciclonul din Marea Neagră a făcut ravagii în stațiunile de pe litoral. A plouat în două zile cât pentru două luni
Litoralul este sub ape, după ce un ciclon format în largul Mării Negre a provocat furtuni şi ploi torenţiale. În două zile au fost precipitaţii cât pentru două luni. O trombă marină impresionantă care semăna cu o tornadă s-a format ieri în zona Saturn și Mangalia sub privirile îngrozite ale turiştilor care mai erau pe plajă. La mare urmează ultimul weekend de vară, compromis cu totul de vreme.
Mai multe curţi şi case din sudul litoralului au fost inundate în urma ploilor foarte puternice care au căzut vineri dimineaţă, zona fiind timp de patru ore sub cod roşu de furtuni. Vizate de avertizarea nowcasting au fost localităţile Eforie, Techirghiol, Tuzla, Negru Vodă, Topraisar, 23 August, Limanu, Albeşti, Amzacea, Pecineaga, Costineşti, Comana, Mangalia.
Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au anunţat că în urma ploilor abundente s-au înregistrat 117 reclamaţii la dispeceratul societăţii. Cele mai multe - 70 au venit din municipiul Constanţa, din zonele Delfinariu – Piaţa Chiliei, zona Dacia, Şoseaua Mangaliei, bulevardul Aurel Vlaicu, Km 4-5, cartier Poarta 6 şi zona Constanţa Sud. De asemenea, 47 de reclamaţii s-au înregistrat din localităţile Cumpăna, Agigea, Costineşti, Tuzla, Neptun, Venus şi Eforie Nord. Pompieri au lucrat la foc continuu, pentru scoaterea apei din gospodării, garaje sau subsoluri. În Eforie, creanga unui copac a căzut peste două mașini. Circulația în municipiul Constanța, dar și la periferia orașului a fost paralizată.
La Mamaia și Năvodari, ploile au inundat faleza. Cu șlapii în mână și înfofoliți cu hanorace, oamenii au făcut salturi de pe un trotuar pe altul, în căutarea unui loc în care să se ferească de vijelie.
Cod portocaliu de fenimene periculoase pe litoral
- Vremea se încălzește în weekend, în mai multe zone din țară. Caniculă în vest și sud-vest
- Vremea 2 - 30 septembrie 2024. Nou val de căldură la început de toamnă. Urmează temperaturi de peste 35 de grade...
- Staţiunea în care s-a format un fuior cu aspect de tornadă. Turiştii s-au adăpostit în camerele de hotel
ANM a emis, tot în această dimineaţă, două avertizări cod galben şi portocaliu de vreme severă, care vor afecta zona litorală a județelor Constanța și Tulcea.
În intervalul 30 august, ora 10 – 31 august, ora 10, în Dobrogea, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu viteze în general de 50...55 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Potrivit ANM, fenomene asociate instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului) vor fi după-amiaza și seara, local și în centrul, sudul teritoriului, precum și la munte. De asemenea, în intervalul 30 august, ora 10 – 31 august, ora 03, în zona litorală a județelor Constanța și Tulcea vor fi averse torențiale și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
Potrivit meteorologilor, ciclonul format în Marea Negră, în apropiere de ţărmul nostru, a favorizat dezvoltarea sistemului bogat în umiditate și energie. A plouat în aproximativ 2 zile cât pentru 2 luni.
Un pârâu a ieșit din matcă în Tulcea
Vineri dimineaţă, un pârâu din localitatea Babadag a ieșit din matcă, inundând drumul național și blocând două mașini, fiind cerut ajutorul echipajului de la Stația de Pompieri Babadag.
Militarii au reușit să-i ajute șoferi să scoată mașinile din zona afectată.
Anterior, ANM anunţase o avertizare de tip nowcasting, valabilă până la ora 12:00, pentru mai multe localități din județul Tulcea, inclusiv Babadag. Alerta a a vizat fenomene meteorologice severe, cum ar fi averse torențiale care pot acumula între 25 și 40 l/mp și frecvente descărcări electrice.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta, din județul Tulcea, a transmis un mesaj RO-Alert pentru localitățile Babadag, Sarichioi, Baia, Topolog, Valea Nucarilor, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Mahmudia, Mihai Bravu, Stejaru, Ciucurova, Beștepe și Beidaud.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰