Galerie foto Cod galben de vreme severă emis de ANM. Vijelii puternice lovesc în 13 județe, în următoarele ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare cod galben de vânt puternic, valabilă duminică, între orele 11.00 - 21.00, care vizează Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. Luni, va fi în vigoare un cod galben de caniculă şi disconfort termic, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 35-37 de grade Celsius.
Astfel, în intervalul29 iunie, ora 11 – 29 iunie, ora 21, în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...70 km/h.. Potrivit ANM, intensificări ale vântului vor fi local și în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70...80 km/h.
Harta județelor afectate de codul galben de vreme severă
meteoromania.ro
Codul galben este valabil în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa şi parţial în Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava.
Caniculă în Mehedinți, Dolj și Olt
O altă atenţionare Cod galben, vizând caniculă şi disconfort termic, va fi în vigoare luni, între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt.
Harta județelor afectate de codul galben de caniculă
"În vestul şi sudul Olteniei va fi caniculă şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi", susțin meteorologii ANM.
Vreme călduroasă în București
Potrivit prognozei speciale publicate de ANM pentru municipiul București, vremea va fi predominant călduroasă în perioada 29 iunie, ora 10:00 – 30 iunie, ora 21:00. Duminică, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 31 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până la 16-19 grade. Luni, vremea se va menține caniculară, cu o ușoară creștere a valorilor termice față de ziua precedentă. Temperatura maximă va fi de 33-34 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, dar în a doua parte a zilei se vor înregistra înnorări accentuate, iar probabilitatea pentru apariția averselor și a descărcărilor electrice va fi ridicată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰