Video Iarna a venit devreme la munte. Minus 9°C pe Vârful Omu și polei pe Transalpina
Toamnă cu temperaturi în pragul gerului. La munte a nins şi a viscolit, iar termometrele au coborât la minus nouă grade. Autorităţile au închis Transalpina din cauza statului de polei care s-a aşternut pe şosea.
Meterologii spun că de săptămâna viitoare, vremea se va mai încălzi, iar în Capitală şi în alte zone temepraturile vor ajunge din nou la 20 de grade.
Transalpina închisă din cauza viscolului și ninsorii. Stratul gros de polei a blocat complet traficul
Iarna a venit mai devreme pe cele mai înalte drumuri montane din România. Transalpina a fost închisă încă din luna septembrie pe tronsonul dintre Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza unui strat gros de polei format în urma ninsorilor și viscolului.
Chiar și echipajele de deszăpezire au fost nevoite să se retragă, neputând interveni eficient din cauza condițiilor meteo extreme. Turiștii care au încercat să ajungă în zonă au fost întorși din drum.
Drumarii speră ca vremea să le permită intervenția în următoarele ore, astfel încât mâine să poată fi ridicate restricțiile de pe Transalpina. Situația este similară și pe Transfăgărășan, unde, deși drumul nu este oficial închis, zăpada acoperă carosabilul, iar peisajul este deja unul de iarnă.
În ultimele 12 ore, în Munții Făgăraș s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ 10-12 centimetri. Autoritățile fac apel către toți cei care intenționează să urce la munte să fie echipați corespunzător sezonului rece.
Temperaturile au coborât puternic în zonele montane: minus 9 grade Celsius pe Vârful Omu, minus 7 la Țarcu, minus 6 în Călimani și minus 2 la Sinaia. În Harghita, la o altitudine de 1.400 de metri, au fost deja înregistrate ninsori consistente și un strat de zăpadă de 10 centimetri, cu temperaturi nocturne de până la minus 4 grade Celsius.
Meteorologii anunță că valul de frig se va menține până la sfârșitul săptămânii, după care temperaturile vor reveni la valori normale pentru începutul toamnei. În unele zone, inclusiv în București, sunt prognozate temperaturi ce vor depăși 20 de grade Celsius.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰