Prognoza meteo pe 11, 12 şi 13 aprilie 2018 în Bucureşti. Vremea e neobişnuit de caldă pentru această perioadă
Vremea în Bucureşti pe 11 aprilie 2018 este foarte caldă, peste media acestei perioade. Prognoza meteo anunţă temperaturi până la 24 de grade Celsius.
Vremea în Bucureşti pe 11 aprilie 2018 este foarte caldă, peste media acestei perioade. Prognoza meteo anunţă temperaturi până la 24 de grade Celsius.
În noaptea de marţi spre miercuri, în Capitală, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 9...10 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească, anunţă ANM.
Vremea pe 11 aprilie în Bucureşti
Miercuri, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va avea înnorări, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade.
Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.
Prognoza meteo pe 12 aprilie în Capitală
Joi, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 9...10 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Presiunea atmosferica va creşte uşor.
Prognoza meteo pe 13 aprilie în Bucureşti
Vineri, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată din an, deşi valorile termice vor marca o uşoară scădere faţă de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰