Video Schimbare dramatică de vreme la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor fi duble faţă de normalul perioadei
Vremea s-a schimbat dramatic în România! După un weekend cu peste 20 de grade Celsius, temperaturile au scăzut la jumătate peste noapte. La munte, a nins ca în plină iarnă. În judeţul Braşov, mai multe camioane au ajuns în şanţ după ce au derapat. La sfârşitul săptămânii, vremea se încălzeşte din nou şi vom trece direct la vară.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Donald Trump a anunţat deja pe cine nu va include în noua administraţie. Val de proteste după realegerea lui în funcție
Episodul de iarnă venit la final de martie a făcut probleme mari pe şosele.
Claudiu Loghin, reporter Observator: În judeţul Braşov ninge fără încetare de mai bine de 12 ore şi aşa arată mai multe drumuri naţionale. Camioane blocate, crengi căzute, copaci culcaţi la pământ de zăpadă grea şi zăpadă pe şosea.
Şofer: Era zăpadă pe asfalt şi am derapat. Am pus lanţurile, nu pot să ies, nu vine nimeni să mă tragă. Cât de mare era zăpada? Cam atât!
Şofer: Era un coleg cu cisterna, am încercat să trec şi eu şi n-am putut şi am ajuns în şanţ. Aşteptăm să vină băieţii să ne scoată de aici. I-a luat prin surprindere.
Şoseaua dintre Braşov şi Râşnov, închisă mai bine de 4 ore
Drumarii spun însă că au aruncat 400 de tone de material antiderapant şi au ieşit pe şosele cu 50 de utilaje. Cu toate acestea, şoseaua dintre Braşov şi Râşnov a fost închisă mai bine de patru ore din cauza crengilor care au căzut pe şosea şi a ninsorii.
Tudor Duţu, director DRDP Braşov: În judeţul Braşov, cele mai mari probleme au fost pe DN73, în zona Fundata, pe DN1A, în zona Cheia şi pe DN1 toată noaptea din cauza arborilor care au căzut din cauza că zăpadă este foarte apoasă şi este foarte grea. Mai jos, aproape de Râşnov am avut un sector cu aproape 20 de arbori care au căzut.
22 de judeţe din ţară au fost sub cod galben de vânt sau ninsoare
22 de judeţe din ţară au fost sub cod galben de vânt sau ninsoare viscolită. Din cauza rafalelor, porturile din Constanţa au fost închise. De altfel, diferenţa termică de la o zi la alta a fost dramatică. Dacă ieri erau 17 grade în Braşov, astăzi, la miezul zilei se înregistrau doar 7. La Bucureşti, au scăzut de la 22 la 11 iar la Brăile de la 20 la 8 grade. Cel mai frig a fost în această dimineaţă la Vârful Omu, unde s-au resimţit minus 15 grade. Ger a fost mai ales în zonele montane.
A nins pe toată Valea Prahovei. De dimineaţă, crengile copacilor din Azuga abia mai rezistau sub greutatea zăpezii care s-a depus peste noapte. Din cauza vântului care a bătut cu putere, pe marginea drumului care duce spre Rânca s-au adunat troiene. Iar în mai multe zone din ţară, a căzut grindină.
În Bucureşti, noaptea a adus furtuni ca în plină vară
În Bucureşti, noaptea a adus furtuni ca în plină vară, cu tunete şi fulgere. Localnicii care au circulat de dimineaţă cu unele tramvaie sau autobuze s-au plâns că picura prin plafon, iar scaunele erau acoperite de apă. Iar locuitorii unui cartier rezidenţial de lângă Capitală abia au trecut cu maşinile prin bălţile uriaşe.
Vremea se schimbă treptat din nou astfel că duminică temperaturile se vor apropia chiar de 30 de grade Celsius. Valori specifice pentru o zi de vară, duble faţă de cât ar fi trebuit să fie în mod normal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰