Antena Meniu Search
x

Video Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară

Vremea rea a cuprins tot sudul ţării. În Piteşti, ploaia torenţială a acoperit străzile cu apă şi a inundat imobile, inclusiv o biserică. În Dâmboviţa oamenii au avut parte de grindină, iar în Dolj vântul a pus copacii la pământ. Vremea rea continuă şi astăzi, iar ploile aduc cu ele riscul de inundaţii. 
 

de Redactia Observator

la 29.05.2022, 10:29

Vezi și

Ploile torențiale, grindina şi vijeliile au făcut prăpăd în jumătatea de sud a ţării.

Vijelii și puhoaie de apă în sudul ţării

În Piteşti, primii care au simţit furia naturii au fost şoferii, care au circulat cu dificultate pe străzile inundate în doar câteva minute de ploaia torenţială.

Un copac a fost pus la pământ de vântul puternic care a însoţit ploaia, iar puhoaiele de apă au inundat demisolul unei biserici. Îngrijoraţi, preoţii au chemat pompierii în ajutor care s-au chinuit să scoată apa cu o motopompă. 

Pe acelaşi subiect

Nici Dâmboviţa nu a fost ocolită de fenomenele extreme. În localitatea Mogoşani, localnicii au fost surprinşi de grindină. La fel, și județul Dolj a fost măturat de furtuni. În Calafat şi în Bascov, trei copaci au fost luaţi de vânt, unul dintre ei căzânând peste o maşină.

Pompierii au intervenit şi în Drănic, unde un copac a căzut pe un drum comunal. 

Strat de gheață de peste 15 centimetri la Zlatograd, în Bulgaria

Cu vecinii bulgari, vremea a fost şi mai aprigă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Zlatograd grindina a căzut în cantităţi atât de mari încât stratul adunat pe străzi depăşea şi 15 centimetri, în unele locuri. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fenomenul a fost cauzat de acelaşi front atmosferic care a ajuns şi la noi în ţară.

Vremea rea va mai ţine la noi până mâine.

Sunt aşteptate ploi în cantităţi ce pot ajunge şi la 90 de litri pe metru pătrat.

Codul portocaliu emis, sâmbătă, de meteorologii ANM, care vizează instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente, în Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, este valabil până luni, la ora 10.00.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50 - 90 l/mp. Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75 - 90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Vremea » Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară