Galerie foto Trei județe, sub avertizări cod portocaliu de ninsori viscolite și vânt puternic, în zona de munte. Rafale de peste 120 km/h
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod portocaliu de ninsori și viscol în trei județe. Alertele vizează zonele de munte și sunt valabile până la ora 10.00.
Meteorologii au emis, în aceată dimineață, avertizări nowcasting de ninsoare şi vânt puternic, care la rafală poate ajunge la peste 120 de kilometri pe oră. Alertele sunt valabile până la ora 10:00 pentru zonele înalte de munte din judeţele Covasna, Vrancea, Buzău.
În Covasna, este vizată zona de munte a localităților: Întorsura Buzăului, Ozun, Sânzieni, Sita Buzăului, Ghelința, Bățani, Cernat, Brețcu, Turia, Barcani, Ojdula, Vâlcele, Boroșneu Mare, Bodoc, Ghidfalău, Belin, Dobârlău, Reci, Hăghig, Micfalău, Bixad, Poian, Aita Mare, Mereni, Malnaș, Moacșa, Estelnic, Comandău. Aici, se vor semnala intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi reducand vizibilitatea sub 50 m.
În Vrancea, este vizată zona de munte a localităților: Nereju, Tulnici, Vrâncioaia, Soveja, Nistorești, Vintileasca, Jitia, Spulber. Aici, se vor semnala intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 90...120 km/h.
În Buzău, este vizată zona de munte a localităților: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru, Chiliile. Aici, se vor semnala intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 90...120 km/h.
- Moldova, Transilvania şi Oltenia, sub cod galben de viscol şi ninsori. Prima zăpadă din 2023 a venit cu două...
- A venit iarna la munte. Platoul munților Bucegi este acoperit de zăpadă, iar la Rânca stratul de omât are 15 cm
- Vremea de mâine 11 noiembrie. Nu scăpăm de ploi. Maximele ajung la 22 grade în sud-estul extrem al Munteniei şi...
- Vremea 13 noiembrie - 11 decembrie 2023. Răcire în toată țara, revin ploile. La munte va fi iarnă cu lapoviță,...
Viscolul a doborât mai mulți copaci, în Pasul Tihuța
Viscolul a doborât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulți copaci, în Pasul Tihuța, la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava. "Urmare a ninsorii și a viscolului, în Pasul Tihuța spre județul Suceava au căzut câțiva copaci pe carosabil, fără a bloca circulația", informează ISU Bistrița-Năsăud. Intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tiha Bârgăului. Pasul Tihuța, situat la altitudinea de 1200 de metri, este trecătoarea care leagă Transilvania și Moldova.
Cod galben de vânt, ninsori și viscol la munte
De asemenea, un cod galben de vânt, ninsori și viscol la munte intră în vigoare duminică dimineață. Astfel, în intervalul 12 noiembrie, ora 08 – 12 noiembrie, ora 18, vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10...15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă.
La munte vor fi rafale de 60...80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90...110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰