Video A venit iarna la munte. Platoul munților Bucegi este acoperit de zăpadă, iar la Rânca stratul de omât are 15 cm
E iarnă iar! Mai târziu decât în alţi ani, e drept, dar la munte a căzut prima ninsoare mai serioasă din acest sezon. În mai multe zone din ţară, sunt coduri de viscol şi ninsori. La Rânca, în Gorj, peisajul începe să ne aducă aminte că nu mai e chiar atât de mult până la Crăciun.
Nu mai ninge abundent, ca orele trecute, dar meteorologii au mai anunțat ninsori pentru zonele montane și în zilele următoare. Noaptea trecută și în această dimineață, drumarii au intervenit pe drum național 67C, care leagă orașul Novaci de stațiunea Rânca. Au acționat cu utilajele pentru deszăpezire pentru a se asigura că nu vor fi probleme pe șosea, mai ales că foarte mulți turiști sunt atrași deja de primele imagini de iarnă din acest sezon, de aici, de la Cota 1600.
Se circulă în condiții destul de bune în acest moment, sunt însă obligatorii cauciucurile de iarnă, așa că asigurați-vă că aveți mașinile echipate corespunzător dacă aveți în plan să urcați la Rânca. Până mâine seară, ANM anunță în continuare zăpadă la peste 1600 de metri altitudine. Se va depune și un strat consistent de zăpadă. Deja, la Rânca, stratul este de 15 centimetri.
La altitudini mai mari, meteorologii au anunțat și viscol. Zăpada s-a așternut, de asemenea, și pe cele mai înalte și spectaculoase șosele montane din România, pe Transalpina, pe Transfăgărășan, dar reamintim că circulația a fost închisă pe aceste tronsoane până anul viitor.
Atrași de primul episod de iarnă, foarte mulți turiști au ajuns deja în stațiune, chiar dacă acum s-a lăsat puțin ceața. Cabanierii au pregătit pentru ei unitățile de cazare. O noapte în stațiunea Rânca pornește, în această perioadă, de la 150 de lei.
- Vremea de mâine 11 noiembrie. Nu scăpăm de ploi. Maximele ajung la 22 grade în sud-estul extrem al Munteniei şi...
- Vremea 13 noiembrie - 11 decembrie 2023. Răcire în toată țara, revin ploile. La munte va fi iarnă cu lapoviță,...
- Ciclonul care a lovit România a adus temperaturi în pragul înghețului în întreaga țară. Vremea frumoasă se...
Platoul munților Bucegi este acoperit de zăpadă
Pe imaginile surprinse de salvamontiști se vede cum platoul munților Bucegi este acoperit de zăpadă. Și tot în acea zonă fenomenul de ceață este intens, astfel că vizibilitatea este redusă.
Termometrele au arătat, noaptea trecută, la altitudini de aproape 2000 metri -3 grade Celsius. Salvamontiștii îndeamnă turiștii să nu se aventureze în anumite zone și să ceară date despre starea vremii înainte să pornească la drum.
Coduri galbene de ninsori la munte, în acest weekend
Meteorologii au emis două coduri galbene de ninsori pentru acest weekend.
Primul cod galben de vreme severă intră în vigoare astăzi, la ora 17.00, și expiră duminică, 12 noiembrie, la ora 8 dimineața, interval în care ANM anunță intensificări ale vântului, predominant ninsori la munte la peste 1400 m, temporar viscol la peste 1700 m. Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitații mixte, iar la peste 1400 m vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20...30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali. La munte vor fi rafale de 60...80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90...100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută. Potrivit ANM, unele intensificări ale vântului cu viteze de 45...55 km/h vor fi și în restul teritoriului. În dimineața zilei de duminică în zonele joase din estul Transilvaniei și Maramureș, trecător vor fi precipitații mixte.
Al doilea cod galben este valabil în intervalul 12 noiembrie, ora 08 – 12 noiembrie, ora 18. Vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat peste 70 km/h.
În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10...15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60...80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90...110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰