Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Urmează încă o lună de foc. August vine cu aer irespirabil, temperaturi extreme și furtuni puternice

Urmează încă o lună de foc. Aerul irespirabil şi lipsa ploilor vor marca şi ultima lună de vară. Din cauza temperaturilor extreme, vijeliile vor fi şi ele intense. De altfel, până duminică seara, zeci de judeţe sunt sub cod galben de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină. 

de Cristina Filip

la 29.07.2022 , 22:32

O ploaie torenţială de nici o oră a paralizat staţiunea Buşteni. Pe Drumul Naţional 1, canalizarea nu a mai făcut faţă, iar maşinile au înaintat cu greu. La fel şi pietonii. Pe parcursul zilei, meteorologii au emis mai multe avertizări nowcasting de vreme rea. A fost cod roşu de ploi torenţiale în Bihor şi Galaţi.

Furtunile cresc în intensitate din cauza zilelor caniculare

Până duminică seara, în 29 de judeţe vor fi furtuni puternice, pe alocuri cu vijelii şi grindină. În timp ce sudul şi vestul ţării se confruntă în continuare cu arşiţă şi disconfort termic.

Vezi și

Cristina Filip, reporter Observator: Meteorologii au prelungit şi au extins avertizarea cod galben de caniculă. Capitala şi alte 16 judeţe rămân sub valul intens de căldură. Singurul loc unde aerul nu este atât de sufocant în aceste zile este zona litoralului.

Pe acelaşi subiect

Şansele să ne răcorim sunt aproape inexistente şi în următoarea lună. Meteorologii anunţă un sfârşit de vară cu temperaturi peste mediile normale ale perioadei. Veştile nu sunt mai bune nici în privinţa precipitaţiilor.

Adrian Obreja, reporter Observator: În luna august, în cea mai mare parte a ţării, ploile vor fi în cantităţi insuficiente. Ceea ce înseamnă că începutul toamnei ne va prinde cu un deficit şi mai mare de apă în sol.

Atunci când vor apărea, ploile vor fi deseori torenţiale, însoţite de descărcări electrice, vijelii şi grindină, astfel că nu vor ajuta prea mult în agricultură. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Urmează încă o lună de foc. August vine cu aer irespirabil, temperaturi extreme și furtuni puternice