UV ridicat pe litoral. Radiații ultraviolete periculoase la orele prânzului
Pentru astăzi (1 august) în zona de sud-est a ţării, valoarea pentru indicele UV va atinge 9 - 10 unităţi. În zona litoralui radiaţiile ultaviolete pot fi amplificate atât de apa mării cât şi de nisip, ambele având un albedo ridicat. Este recomandat ca în intervalul orar 11 - 16 să evitam ieşirile în aer liber şi expunerile prelungite la soare.
Astăzi, vremea se va menţine cãlduroasã, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperaturã - umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 23 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare. Noaptea, vor fi condiţii de ceaţã. Temperatura apei mãrii va fi de 25...27 de grade. Ultravioletele sunt raze invizibile care fac parte din energia care vine de la Soare.
Vara, în condiţii de cer senin, razele UV pot fi atât de puternice încât pot arde ochii, părul sau pielea în cazul în care aceste părţi ale corpului nu sunt protejate în mod corespunzător sau în cazul în care ne expunem prea mult la soare.
Arsurile solare pot provoca, în cazuri grave, cancer de piele
Efectul negativ cel mai comun al expunerii prelungite la soare este arsura solară. Aceasta apare atunci când celulele pielii sunt deteriorate din cauza absorbţiei unei cantităţi mari de energie solară. Arsurile solare intensifică circulaţia sângelui spre zonele afectate ca un răspuns al organismului care încearcă să răcorească zona respectivă.
În cele din urmă, celulele prea afectate mor, iar pielea se exfoliază. Dincolo de durere, arsurile solare pot provoca, în cazuri grave, cancer de piele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰