Video Val de căldură în săptămâna următoare. Meteorologii au emis cod galben pentru jumătate de ţară, cu temperaturi de peste 40 de grade
Căldurile infernale din această vară au bătut toate recordurile şi ne-au schimbat viaţa. A trebuit să ne adaptăm la temperaturile extreme care ne-au chinuit şi ziua, şi noaptea, iar specialiştii spun că va trebui să ne obişnuim cu anotimpuri din ce în ce mai fierbinţi. Nu răsuflăm uşuraţi nici săptămâna care vine: vin din nou zile caniculare.
Nu scăpăm de căldura apăsătoare. Azi au fost 39 de grade Celsius, iar meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru jumătate de țară.
Valul de căldură nu dispare încă
În ultima lună de vară, temperaturile extreme nu dau semne că cedează. De mâine, căldura va deveni din ce în ce mai sufocantă. Iar apogeul va fi atins marți, atunci când ne apropiem de 40 de grade Celsius în Banat, Oltenia, dar și în cea mai mare parte a Munteniei.
Şi, pentru că verile fierbinţi vor deveni normalitate, ne adaptăm cum putem la noua realitate: evităm să ieşim pe afară la prânz şi aparatele de aer condiţionat nu mai sunt un moft, ci un echipament esenţial din casele noastre. Anul acesta, au fost vânzări record.
- Vremea de mâine 12 august 2024. Val de căldură în România. Zonele în care vor fi până la 38 de grade Celsius
- Puzderie de turişti la Salina din Praid, din dorinţa de a scăpa de caniculă. Cât costă experienţa în micul...
- Cod galben de caniculă în 15 judeţe şi în Bucureşti. Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
Parcă cuntem mai atenţi la recomandările medicilor, care ne sfătuiesc ca în zilele cu temepraturi record să ne hidratăm şi să purtăm haine lejere, deshise la culoare.
Iar o zi la piscină nu mai e doar prilej de relaxare, ci un refugiu din calea caniculei. În orașele mari, rezervările se fac cu zile bune în avans.
"Au fost mult mai calde aceste luni iunie și iulie, comparativ cu anii trecuți. Luna trecută am avut două valuri de căldură foarte lungi și persistente cu temperaturi ce au depășit frecvent 37-38 grade", spune Oana Catrina, meteorolog ANM.
În luna iulie, am avut 15 zile la rând de călduri extreme, un record, şi nopţi tropicale greu de suportat, cu minime de 29 de grade. Specialiștii spun că peste două săptămâni, la final de vară, vom trage linie şi vom vedea, în cifre, cum a arătat cel mai fierbinte anotimp din istorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰