Video Vestul ţării a trecut prin foc şi inundaţii. Viiturile au ajuns până la geamurile caselor, iar un cioban a fost trăsnit pe câmp şi a decedat
După caniculă, au venit inundaţiile în vestul ţării şi au adus dezastrul. Viiturile care au ajuns până la geamurile caselor au făcut prăpăd şi au distrus zeci de gospodării. Speriaţi, oamenii s-au adăpostit în poduri. Natura dezlănţuită a făcut şi victime. Un cioban a fost trăsnit pe un câmp şi a fost găsit fără suflare.
S-a rupt cerul la Ocoliş iar râul a ieşit rapid din matcă. Nu a mai plouat niciodată atât de mult: 223 de litri pe metru pătrat în cinci ore. A venit apoi viitura şi a făcut prăpăd în comuna cu 800 de suflete. Şuvoiul a fost atât de puternic încât a înghiţit tot ce a întâlnit în cale.
De teamă să nu crească apele şi mai mult, unii localnici au urcat în poduri ca să-şi salveze vieţile. Doi bătrâni au fost salvaţi la timp de pompierii veniţi în ajutor. Dacă ar fi întârziat, casa şubrezită ar fi fost dusă de curent ca o coajă de nucă. Întunericul a îngreunat misiunea salvatorilor plecaţi să ajute o femeie gravidă surprinsă de inundaţii.
Apele s-au retras peste noapte. Pe lumină, dezastrul e greu de cuprins cu privirea. 30 de case au fost complet inundate, iar câteva sunt aproape înghiţite de aluviuni. Oamenii lucrează şi acum să-şi dezgroape gospodăriile de sub mâl. Alţii au plecat pe drumul rupt de ape să-şi recupereze maşinile luate de viitură. Au de trecut printre garduri culcate la pământ şi copaci smulşi din rădăcini.
Este pentru a doua zi consecutiv în care 11 judeţe din vest se află sub cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii puternice. În Hunedoara a căzut piatră cât oul de porumbel, iar iarba a fost acoperită de un strat gros de gheaţă. Grindina adusă de codul roşu de vreme rea le-a adus distrus recoltele bihorenilor în doar câteva minute. În toiul nopţii, un cioban din judeţul Satu Mare a fost trăsnit pe câmp. Echipajul SMURD chemat la stână nu a mai putut face însă nimic pentru el.
Trăsnetul a aprins acoperişul unui bloc din Timişoara. Panicaţi, oamenii au ieşit în stradă în aşteptarea salvatorilor. Şase hectare de pădure de pin au luat foc în Parcul Naţional Porţile de Fier şi tot descărcările electrice au fost cauza. A fost suficientă o singură scânteie ca să aprindă vegetaţia uscată, iar flăcările uriaşe au cuprins complet copacii. Zona este greu accesibilă, iar apa nu poate fi adusă, aşa că pompierii fac şanţuri în jurul flăcărilor. Urmează încă o noapte cu instabilitate atmosferică, însă va ploua mai puţin în weekend. Precipitaţiile vor reveni în forţă la începutul săptămânii viitoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰